Cerinţele lui Robu către CJ Timiş pentru 2021, anul în care Timișoara devine Capitală Culturală Europeană

256

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, are pretenţii de la Consiliul Judeţean Timiș. Vrea să preia obiective şi chiar un drum judeţean, pentru a le reabilita în următorii 4 ani.

Edilul şef se teme că vine anul 2021, anul în care Timişoara va fi Capitala Europeană a Culturii, şi mai multe obiective importante pentru oraş nu vor fi realizate. În lista lui de pretenţii, Robu cere conducerii Consiliului Judeţean Timiş să cedeze mai multe clădiri, o parcare, stadionul şi drumul spre autostradă, în favoarea Primăriei Timişoara.

„Am cerut Consiliului Judeţean Timiş să transfere în administrarea pe termen lung a Primăriei Timişoara nişte obiective care, după câte constat eu, nu prezintă atenţie, importanţă, prioritate în politica şi strategia Consiliului Judeţean. Este vorba despre Muzeul de Istorie al Banatului (n.r. Castelul Huniade) – eu nu cred că e vreun timişorean mulţumit că acea clădire de prim rang este în şantier de 10 ani; racordul la autostradă dintre Dumbrăviţa până la autostrada A1, garnizoana Timişoarei, stadionul Dan Păltinişanu. Nu există capacitate la Consiliul Judeţean să se facă, atunci să fie trecute la Primăria Timişoara”, a spus Nicolae Robu la conferinţa de presă, susţinută vineri.

Potrivit unor surse din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, cerinţele primarului Robu nu vor fi îndepinite. Conducerea CJT nu are de gând să cedeze absolut niciun obiectiv către Primăria Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.