Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, a anunțat secretarul Camerei Ioana Bran. Au votat „pentru” 241 de parlamentari și 10 au fost „împotrivă”. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost 251. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că în urma adoptării moțiunii de cenzură Guvernul Grindeanu este demis, iar Parlamentul aduce de îndată situația la cunoștința șefului statului, în vederea desemnării unui alt candidat la funcția de prim-ministru.
UPDATE ORA 14.07 Tăriceanu: Guvernul este demis; Parlamentul aduce de îndată această situație la cunoștința președintelui
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că în urma adoptării moțiunii de cenzură Guvernul Grindeanu este demis, iar Parlamentul aduce de îndată situația la cunoștința șefului statului, în vederea desemnării unui alt candidat la funcția de prim-ministru.
„Potrivit rezultatului constatat de Birourile permanente, moțiunea de cenzură a fost adoptată. Moțiunea de cenzură fiind adoptată, potrivit articolului 113 din Constituție, Guvernul este demis și, în conformitate cu prevederile articolului 91 din Regulamentul activităților comune, Parlamentul aduce de îndată această situație la cunoștința președintelui în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcția de prim-ministru”, a spus Tăriceanu, după anunțarea rezultatului votului pe moțiune.
Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat „pentru” 241 de parlamentari și 10 au fost „împotrivă”.
UPDATE ORA 13.44 Parlament: Moțiunea de cenzură a fost adoptată (surse)
Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, potrivit unor surse parlamentare.
S-au înregistrat 241 de voturi pentru și 10 împotrivă.
UPDATE ORA 13. 19 Remus Borza (ALDE): Am votat împotriva moțiunii de cenzură
Deputatul ALDE Remus Borza a anunțat că a votat împotriva moțiunii de cenzură și că în acest fel riscă excluderea din partid.
„Am votat la vedere, conform directivelor partidului. Și, evident, am votat împotriva moțiunii de cenzură. Nu am găsit niciun temei sau un argument rezonabil și rațional pentru care să demitem un guvern pe care tot noi l-am pus în urmă cu cinci luni, să trimitem acasă un guvern care și-a făcut datoria față de țară, un guvern care a performat. Să nu uităm totuși rezultatele spectaculoase la 5 luni de zile, cea mai mare creștere economică din Europa — 5,7%, de 3 ori mai mare decât media la nivel european. Guvernul ăsta Grindeanu atât de detestat astăzi și de indezirabil pentru unii a creat totuși în 5 luni 110.000 de locuri noi de muncă. Avem cea mai mică inflație din Europa 0,4%, un ritm foarte bun în ceea ce privește investițiile străine la 5 luni — 1,5 miliarde de euro și evident cea mai mică rată a șomajului în ultimii 20 de ani”, a explicat Borza decizia sa, după ce și-a exprimat votul.
El a precizat că nu l-a anunțat înainte pe președintele ALDE despre intenția sa de vot.
„N-am anunțat. Nici nu văd de ce să anunț. Fiecare vot este al parlamentarului. Nu ar trebui să fie viciat, nu ar trebui să fie deturnat de către partid. Până la urmă suntem parlamentari ai României și evident că trebuie să avem propria noastră judecată și evaluare în ceea ce privește o hotărâre”, a adăugat Borza.
Deputatul a admis că prin votul său este posibil să fie exclus din ALDE. „E posibil la acest moment, prin perspectiva acestui vot, să devin eu la rândul meu indezirabil față de ALDE, incomod eram oricum față de partid și risc probabil excluderea din ALDE sau eventual voi lua eu la rândul meu o opțiune să merg în altă parte”, a spus el.
Întrebat dacă mai cunoaște alți parlamentari din PSD și ALDE care au votat similar lui, Borza a spus: „Posibil să fie. Eu nu am făcut parte din nicio înțelegere, din nicio alianță. Detest, tocmai pentru aia am intrat în politică, genul ăsta de a face politică pe cumetrie, pe cooperative, pe înțelegeri, pe promisiuni, pe funcții. Realmente sunt un om care vine din economia reală. Totuși sunt 20 de ani în care cred că nu am făcut degeaba umbră pământului. Am administrat active de ordinul miliardelor de euro, am o relevantă experiență pe zona economică și cred că pot să gândesc și de unul singur și nu trebuie să mi se deseneze de către partid o anumită decizie într-o chestiune sensibilă și chiar vitală pentru națiunea română”.
El a precizat că a avut marți, pentru 5 minute, discuții cu Victor Ponta, cu care a fost coleg de facultate și se cunosc din 1991.
„Nu am cerut și nu mi-a oferit nimic. Dacă nu ar trece moțiunea de cenzură, de mâine, de săptămâna viitoare, am avea un Guvern Grindeanu 2, dar respectând aceeași majoritate politică, aceeași componență politică, un guvern tot PSD-ALDE. Pe când, dacă ar trece moțiunea de cenzură, astăzi s-ar putea să nu mai avem niciun fel de guvernare, această alianță majoritară. Sunt tentat să cred că președintele României se va folosi de acest ceaslov sau rechizitoriu al unui membru de la PSD. E o armă cu două tăișuri. Unii l-au folosit ca să dărâme Guvernul Grindeanu, la fel de bine poate să-l folosească și președintele Iohannis și să spună: ‘V-ați dovedit incapacitatea de a guverna'”, a mai spus Borza.
UPDATE ORA 13.15 Pambuccian (minorități): Vom vota fiecare cum crede de cuviință; nu am negociat nimic, nu vrem să negociem nimic
Deputații minorităților naționale vor vota cum cred de cuviință și astfel încât niciun deputat să nu știe cum a votat celălalt, a anunțat în plenul Parlamentului liderul grupului, Varujan Pambuccian, menționând că este singura soluție de a trece de „baricadele create”.
”Nu este războiul nostru deloc, nu l-am pornit noi, nu am avut nicio contribuție la el, nu ne interesează. Reacția firească pe care am fi avut-o și ăsta a fost primul impuls, a fost să nu participăm la vot. După aceea ne-am dat seama că neparticiparea înseamnă să fii automat într-una dintre taberele care s-au creat prin generalizarea războiului, așa că nu vom face nici asta. Singura soluție la care am ajuns este următoarea: Vom vota fiecare cum crede de cuviință ca niciunul dintre noi să nu știe cum a votat celălalt coleg. Este singura soluție prin care trecem un grup prin baricadele pe care le-ați creat și le-ați dus dincolo de un partid, fără să fim în nicio baricadă și neinteresându-ne absolut deloc niciuna dintre baricade”, a afirmat Pambuccian.
El a adăugat că deputații minorităților naționale nu au negociat nimic și acest război nu îi interesează.
„Noi nu am negociat nimic, nu vrem să negociem nimic, nu ne interesează acest război”, a punctat Pambuccian.
UPDATE ORA 13.08 Fenechiu: Ați râs când spuneam că Victor copiază temele, iar Liviu fură sandvișul colegilor
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, miercuri, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, că reprezentanții PSD-ALDE nu au capacitatea de a guverna România, ci doar de a „copia temele” altora sau de a se „răfui între ei pentru un sandviș”.
„Când vă spuneam în campania electorală că Victor copiază temele unora, iar Liviu fură sandvișul colegilor, ați râs. A fost o glumă pe care ați considerat-o nereușită. Din păcate, s-a demonstrat că aveam dreptate. Liviu și Sorin nu s-au certat pentru ordonanța de urgență 13 sau pentru fantasmagoricul și populistul program de guvernare PSD-ALDE. S-au certat pentru sandvișul guvernării, pe care Liviu l-a dat lui Sorin și acum vrea să îl ia înapoi ca să îl dea altcuiva. Nu știu când o să mai vrea să îl mai ia încă o dată. Din păcate, românii s-au convins, dacă mai era nevoie, că PSD-ALDE nu are capacitatea de a guverna România. Pot copia temele unora, pot să se răfuiască între ei pentru un sandviș, dar nu pot veni cu o soluție solidă și de încredere pentru români”, a susținut Fenechiu.
El a subliniat că liberalii nu vor vota moțiunea de cenzură și că PNL nu face jocul nimănui, „nici al domnului Sorin, nici al domnului Liviu”. Totodată, a apreciat, el, era „mai onest și mai moral” ca președintele PSD, Liviu Dragnea, să accepte propunerea premierului Sorin Grindeanu, și „să facă amândoi pasul înapoi”, pentru a evita „circul”.
„Suntem astăzi în fața unui moment unic în istoria României, momentul în care Parlamentul este chemat să arbitreze o luptă personală între doi indivizi care nu se mai înțeleg în legătură cu modul în care se împarte puterea. Suntem în situația inedită în care un președinte de partid a scăpat de sub control un membru și ca să îl pedepsească dorește să îi tragă scaunul de prim ministru și să instaleze un alt interpus în care crede că poate avea mai multă încredere. Suntem astăzi în situația inedită în care un prim ministru, renegat de partidul care îl învestise, se agață de scaun și, sfidând regulile democrației, nu mai vrea să plece. Suntem în situația în care instituțiile României au ajuns, spre disperarea românilor, teatru de război între Liviu și Sorin, între Călin și Daniel și între alții”, a adăugat liberalul.
UPDATE ORA 12.59 Barna: Nu votăm moțiunea de cenzură; este o reglare de conturi între două găști din cartierul politicii
USR nu va vota la moțiunea de cenzură, a declarat miercuri deputatul formațiunii Dan Barna, care consideră că Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu trebuie să-și asume eșecul guvernării în aceeași măsură cu Sorin Grindeanu.
„Moțiunea de cenzură PSD-ALDE este împotriva propriului Guvern. Considerăm că ceea ce se întâmplă astăzi în Parlamentul României este mai degrabă o reglare de conturi între două găști din cartierul politicii românești și noi nu vrem să girăm prin votul nostru niciuna dintre aceste grupări într-o moțiune care nu are niciun fel de legătură cu cetățenii României. Această moțiune este expresia neechivocă a eșecului guvernării PSD-ALDE, nu doar a Guvernului Grindeanu”, a afirmat Barna, în plenul Parlamentului.
El s-a referit la imaginile în care Sorin Grindeanu era dus „de mânuță” la Guvern de Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, susținând că toți trebuie să-și asume eșecul guvernării.
„Ținem minte cu toții acele imagini în care Călin Popescu-Tăriceanu îl duceau de mânuță pe Sorin Grindeanu pe holurile Guvernului așa cum duc părinții copiii în prima zi de școală. Atunci Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu au ținut să arate națiunii cine este responsabil sau mai bine zic iresponsabil de guvernare și de ceea ce s-a întâmplat în lunile următoare. Astăzi, considerăm că trebuie să-și asume singuri acest eșec în aceeași măsură cu Sorin Grindeanu”, a adăugat Barna.
sursă: agerpres.ro
Ce sa mai zic ,,,slugile si-au facut datoria In campaniile electorale spuneati ca sunteii mindrii ca sunteti romani .Asa va manifestati mindria prin supunere si slugarnicie?…Halal reprezentanti in parlament avem ,sa va fie rusine ,mai ales parlamentarilor p s d din Ardeal .Din ziua de azi mi -e rusine ca sunt reprezentat de asemenea indivizi.
Au facut foarte bine. Au eliminat o jalnica sluga (mai mare!) de la Palatul Victoria. Si acum imi amintesc cum se gudura potaia maidaneza cand a primit osul de ros la Paltul Victoria. Si s-a tot gudurat luni de zile. Cand a vazut, insa, ca ii va fi luat osul de ros, a inceput sa maraie si sa muste chiar mainile celor care i-au dat osul.