Provocare directă la adresa Rusiei! NATO masează trupe în Europa de Est, inclusiv în România

139

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, miercuri seară, crearea unei noi structuri militare pentru apărarea statelor central şi est-europene de ameninţările Rusiei, trupe suplimentare urmând să fie staţionate cel puţin temporar în România, Bulgaria, Polonia şi ţările baltice.

Miniştrii Apărării ai statelor NATO, reuniţi la Bruxelles, au aprobat crearea unei noi forţe multinaţionale pentru protejarea ţărilor expuse ameninţărilor Rusiei, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Stoltenberg a precizat că noile contingente vor fi staţionate prin rotaţie în state central şi est-europene membre NATO. Componenţa detaliată a contingentului va fi decisă în primăvară.

„Noua forţă va fi multinaţională, pentru a transmite clar semnalul că un atac împotriva unui aliat va fi un atac împotriva tuturor aliaţilor şi că întreaga Alianţă va riposta”, a declarat Jens Stoltenberg.

Alianţa Nord-Atlantică ar putea trimite câte 1.000 de militari în România, Bulgaria, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Noul contingent va fi susţinut de forţa de reacţie rapidă, care are 40.000 de membri, cu mijloace aeriene, navale şi unităţi speciale.

„Prezenţa NATO în Polonia şi în alte state aliate va transmite Rusiei un semnal clar: NATO va răspunde oricărei agresiuni împotriva unui aliat”, a avertizat Stoltenberg.

Miercuri dimineaţă, Stoltenberg a anunţat că Alianţa Nord-Atlantică a decis suplimentarea prezenţei militare în zona Mării Negre, inclusiv prin staţionarea unor avioane de recunoaştere Awacs în România, Bulgaria şi Turcia.

În replică, Ministerul rus de Externe a transmis că Rusia nu reprezintă o ameninţare de tip real pentru Alianţa Nord-Atlantică, denunţând consolidarea prezenţei militare NATO în Europa de Est şi avertizând că Moscova intenţionează să adopte măsuri simetrice.

Administraţia Barack Obama a anunţat săptămâna trecută intenţia de a suplimenta substanţial capacităţile militare în state NATO din Europa Centrală şi de Est, în scopul contracarării agresivităţii Rusiei, fonduri destinate acestui plan fiind prevăzute în bugetul din 2017. Preşedinţia Statelor Unite va solicita un buget militar de 3,4 miliarde de dolari destinat Europei de Est în anul 2017, comparativ cu fondurile de 789 de milioane de dolari alocate în prezent. Pentagonul ar urma să utilizeze fondurile pentru suplimentarea capacităţilor militare – armament greu, vehicule blindate şi alte echipamente – în ţări membre NATO din Europa Centrală şi de Est.

În ultimele luni, Rusia a redus activităţile militare în estul Ucrainei, dar, potrivit Occidentului, menţine prezenţa în această zonă. Nu este clar care va fi reacţia Administraţiei Vladimir Putin la planurile Statelor Unite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.