Polițiștii locali, care asigurau măsurile de ordine la meciul ACS Poli Timișoara – UTA Arad, au sancționat un bărbat care a adresat injurii și expresii jignitoare polițiștilor locali și personalului care asigura verificarea biletelor.
Cel în cauză, conducător auto la Regia Autonomă de Transport Timișoara, s-a enervat în momentul în care i s-a atras atenția că nu are voie să iasă din incinta stadionului pentru a-și da biletul altei persoane care urma să intre pe baza aceluiași tichet. În acel moment a început să adreseze cuvinte și expresii jignitoare, motiv pentru care a fost sancționat conform Legii 61/1991 republicată cu 800 lei.
Tot în timpul partidei, un cetățean care a găsit un portofel cu acte printre scaunele de la Stadion l-a predat polițiștilor locali. Posesorul acestuia, pe nume Molea Marian, este așteptat la sediul Poliției Locale Timișoara de pe str. Avram Imbroane nr. 54 pentru a-și recupera bunul.