Cum ajungi la Mureş pentru rock-ul de 48 de ore?

705

Urmează un final de săptămână aşteptat de toţi timişorenii care iubesc rock-ul. Vineri începe Rock la Mureş, o tradiţie întreruptă în ultimii 10 ani, dar dorită cu ardoare de fanii genului.

Organizatorii festivalului au pus la dispoziţie autobuze speciale pentru cei care vor să îşi lase maşinile acasă şi să se distreze la maximum.

Iată programul autobuzelor:
Spre Periam Port (din gara Periam):
8:45
12:45
15:45
17:45
21:00
Spre Periam (din Periam Port):
7:30
11:30
16:30
19:30

Organizatorii festivalului au anunțat și programul mijloacelor de transport către/de la Periam Port. Astfel, primele trenuri care pleacă din Timișoara și Arad sunt la 7.18 și 7.15, apoi din Timișoara la 11.26, 14.15, 16.34 și 19.33, iar din Arad la 7.15, 11.24, 14.18, 16.18 și 19.42. Autobuzele care leagă gara Periam de Periam Port – locul desfășurării festivalului Rock la Mureș – pornesc la 8.45, apoi 12.45, 15.45, 17.45 și 21.00.

Bineînţeles, cei care doresc pot merge cu maşina, fiind amenajate locuri de parcare. De dormit se doarme în cort sau direct pe iarbă, pentru că vremea va fi excelentă, numai bună de festival.

Programul pe zile și ore cuprinde concerte care încep vineri, 16 iunie, de la 15.30 cu Death Before Digital pe Marosch Stage, respectiv D.O.D – Drink or Die pe Cubici Stage, de la 16.15. Trupa Haos cântă de la ora 19.00, Implant pentru Refuz de la 20.30, R.O.A. de la 22.00, în timp ce legendele Dope D.O.D. urcă pe scenă la 23.30, iar Fernanda Martins la 02.30. Banitu Stage se deschide vineri, 16 iunie la ora 12, cu Clark/Jon și va continua fără pauză până duminică dimineața la ora 10.30.

Sâmbătă sunt programate noi concerte, cu începere de la ora 15.00 – trupa Relative pe Marosch Stage și B-ton pe Cubici Stage de la 16.10, iar Jinjer la 17.15 și Basska urcă pe scenă la 18.30, urmați de Jamaram (20.00) și Hamatom (21.30). Rock la Mureș îi aduce pe headelinerii Atari Teenage Riot în fața publicului sâmbătă, 17 iunie de la 23.00, și Sigue Sigue Sputnik la 00.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.