Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a dispus, la data de 10 februarie 2016, respingerea apelurilor formulate de către părţi şi a menţinut hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind condamnarea inculpatului Vişinescu Alexandru la 20 ani de închisoare cu executare sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii.
Hotărârea este definitivă, fiind prima soluţie de acest tip pronunţată de o instanţă în această materie.
Dosarul a fost instrumentat de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când, în premieră, aceştia au dispus, prin rechizitoriul din data de 16 iunie 2014, trimiterea în judecată a unei persoane pentru infracţiuni contra umanităţii, vizând fapte petrecute în perioada comunistă, dosarul fiind constituit ca urmare a sesizării formulate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Alexandru Vișinescu (născut la 27 septembrie 1925, satul Leiculești, comuna Tisău, Buzău) este un fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, care a deținut și alte poziții în sistemul penitenciar comunist, activând în unitățile carcerale Mislea și Jilava, la începutul anilor ’50.
Pe data de 5 februarie 2014, în urma unei sesizări a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Curtea de Apel București a constatat și calitatea de colaborator al Securității a lui Alexandru Vișinescu.
Pe 18 iunie 2014, Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările împotriva torționarului Alexandru Vișinescu, dispunând trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității.
Procesul desfășurat la Curtea de Apel București, s-a încheiat după aproximativ un an, pe 24 iulie 2015, Vișinescu fiind condamnat la 20 de ani de închisoare, sentința fiind definitivă din 10 februarie 2016.
În perioada 1956 – 1963, inculpatul, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.
Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.
Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.
Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a inculpatului adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile P.N.Ţ. şi P.N.L., foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre M.A.I. după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase, alte cazuri mai izolate.
Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru.
Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic.
Până în prezent, din documentele studiate a fost identificat un număr de 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Vişinescu Alexandru.
De menţionat este şi faptul că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid.
Practic, organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid.
Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă.
Se remarcă faptul că în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat erau încarcerate preponderent personalităţi ale vieţii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere.
Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Alexandru Vişinescu şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta.