Ştrandul mineral din staţiunea balneară Buziaş, unic în Europa, rămâne închis turiştilor şi în această vară.
Aflat în proprietatea Societăţii de Tratament Balnear Buziaş, obiectivul a fost închiriat în vara anului 2016 unui operator privat.
Ştrandul din localitatea timişeană Buziaş a fost construit în 1874 și, la vremea respectivă, a fost primul ștrand cu apă minerală din Europa.
Ştrandul de la Buziaş, renovat în 2014, are ceva din atmosfera altor secole. Are acelaşi bazin vechi şi au fost păstrate vestiarele din lemn, care erau folosite la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Gardul şi intrarea sunt, de asemenea, cele de pe vremea străbunicilor. Ştrandul cu apă minerală și-a deschis porțile în 2014, după ce Tratament Balnear Buziaş SA a închiriat baza societăţii Aqua Sana, deţinută de omul de afaceri Sorin Toma, însă pentru puțin timp.
Ştrandul a fost construit în anul 1874 şi este primul ştrand european cu apă minerală. Apa din bazin vine dintr-un foraj de 120 de metri adâncime şi este identică cu cea care curge în fântânile din staţiune. Esta apă minerală de băut care vine la o temperatură de 13 grade Celsius din puţ. În bazin, temperatura se ridică la 18-22 de grade Celsius. Apa rece, foarte bogată în fier, are efecte relaxante.
Apa curge în bazin din aceeaşi ţeavă de la inaugurarea lui. Pentru că apa curge tot timpul, bazinul a căpătat culoarea roşiatică din cauza fierului din apă. Ştrandul are 27 de metri lungime şi zece metri lăţime şi se află în păduricea Buziaşului. Are o capacitate de aproximativ 800 de locuri.
Primul sezon estival la Buziaş a fost inaugurat în anul 1811, după ce profesorul universitar Andreas Winteri a testat calitatea apelor şi a descoperit că, pe lângă gazele de carbon, izvoarele conţin calciu, sodiu şi fier. Localitatea a fost declarată staţiune balneară în 1839. Ştrandul a fost inaugurat în 1874 şi a devenit un loc preferat de locuitorii Timişoarei din perioada austro-ungară. Ştrandul a fost folosit cu succes şi în perioada interbelică.