2.2 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Borduri noi de nici doi ani: „De ce nu le-au făcut din telemea, că erau mai rezistente”

Cam cu trei ani în urmă, în cartierul Iosefin a fost mare sărbătoare. După nenumărate amânări, tergiversări şi alte trageri de timp, de parcă se juca o finală de campionat european, a fost inaugurată piaţa de pe strada I. Văcărescu.

Piaţa agro-alimentară a fost dată spre folosinţa pieţarilor şi gospodinelor în decembrie 2012. Mai cu bucurie, mai cu discuţii, precum că nu ar fi ca în promisiuni. Dar tot e ceva decât nimic. Tot atunci s-au făcut jurăminte straşnice că şi strada, în întregul ei, cu tot cu parcări, va arăta nemaipomenit. Nu a durat mult şi în aprilie 2014, după încă un an şi jumătate, a fost isprăvită şi bucata de stradă rămasă de izbelişte. Cu panseluţele de rigoare, dar şi cu o mândreţe de fântână arteziană. Toată lucrarea a costat cam 8 milioane de euro, din care cam 6,5 milioane din fonduri europene nerambursabile.

Doar un mic amănunt ar fi trebuit să bage în boală pe cei mai cârcotaşi. Se dorea a fi cea mai modernă stradă văzută pe la noi. Sau poate din Europa, poate chiar mai mult. Cu sistem de spălare automatizat. E drept că celebrele aspersoare nu au funcţionat decât de două ori în doua zile cu ploi torenţiale. În rest, nimic.

Despre calitatea lucrării ar fi câte ceva de spus. Locatarii din jur, dar şi cei ce vin la cumpărături văd multe şi comentează.

Doar un mic exemplu ar fi bordurile ce se macină fără să le atingă cineva. Sau doar câte o roată de cauciuc. Parcă ar fi din rumeguş. Un nenea cu aspect de meşter bun la toate, ce vindea pe un ziar tot fel de nimicuri, a facut o propunere: „Dom’le, de ce nu le-au făcut din telemea, că erau mai rezistente. Sau măcar se săturau câinii ăştia vagabonzi. E ca şi cum au plătit unt şi au primit margarină râncedă!”

E chiar păcat când ţara noastră are specialişti de renume în borduri, să apelam la materiale şi tehnologii ieftine. Un bordurolog cunoscut ca Videanu este tracasat cu tot felul de procese în loc să fie chemat să rezolve necazurile străzii Văcărescu.

2 COMENTARII

  1. Am vazut o emisiune in Be in care vorbeau de bordurile din piatra ( ei nu pun altceva) . Era o disputa despre o piatra bleumarin (pierre bleue) adusa din China , ca sa nu-si foloseasca piatra lor, s-o prezerve , dar spuneau ca piatra din China e mai slaba decat a lor care e pentru eternitate. Nu mai tin minte ce au ales.
    In Romania nu exista piatra?
    Am da de lucru pietrarilor .

  2. Au fost din piatră și au fost montate acum zeci de ani dar nu au fost rentabile ca tin prea mult.Uitați-va pe aleea sportivilor din trei borduri două sunt macinate.Asta e este țara lor și fac ce vor cu ea noi nu mai contăm deloc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :