Autorităţile vor construi locuinţe pentru tineri, la Timișoara. Momentan, pe hârtie

190

Lipsa locuințelor pentru tineri în Timișoara este acută, iar cei mai mulţi nu îşi permit să îşi cumpere un apartament în orş şi atunci recurg la chirii. Acum, autorităţile locale vor să rezolve problema şi să ridice 4 blocuri pentru tineri. Vor beneficia de apartamente la preţuri sau chirii decente tinerii medici, tinerii profesori, dar şi cei care practică alte meserii.

Potrivit edilului-şef, un bloc va fi destinat cadrelor medicale la început de drum, unul va merge spre tinerii profesori şi două către alţi profesionişti tineri din oraş.

Primul bloc ce va fi construit este cel dedicat medicilor. Însă calea este lungă. Primăria se ocupă de utilităţi şi are teren, pe care îl dă ANL care la rândul său se va ocupa de investiţie. Apoi, apartamentele trec la DSP care le va împărţi tinerilor medici.

„Vestea bună este că am semnat contractul şi cu Direcţia de Sănătate Publică şi l-am transmis ANL pentru construirea blocului de pe II de la Brad pentru tinerele cadre medicale”, spuen Nicolae Robu.

În acest bloc vor fi 30 de unităţi locative. Cât despe celelalte 3 blocuri, momentan vorbim doar de o iniţiativă verbală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.