Ca în James Bond! PatriotFest îi așteaptă pe inventatorii timișoreni

131

PatriotFest, primul concurs de inovare pentru securitate națională, este prezentat astăzi, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara, începând cu ora.

Activitatea face parte dintr-un amplu proiect de promovare a competiției și este organizată de către Ministerul Apărării Naționale, prin Departamentul pentru armamente, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, în principalele centre universitare din țară. Manifestarea își propune ca și obiective strategice încurajarea proiectelor de inovare privată și academică prin valorificarea rezultatelor în România, creșterea gradului de transfer a inovării din domeniile privat și academic către securitatea națională, încurajarea talentului inovator prin oferirea de oportunități în România și creșterea gradului de adaptare a inovării private și academice la cerințele securității naționale.

PatriotFest s-a lansat în data de 11 octombrie 2016, iar Gala de Premiere va avea loc în 29 noiembrie 2017. Este eligibilă orice persoană fizică română, indiferent de domiciliu (în țară sau în străinătate), care dorește să prezinte un prototip funcțional.

Înscrierea proiectelor se poate face până la 15 octombrie 2017.

În intervalul 25-27 octombrie 2017 va avea loc demonstrarea funcționalității prototipurilor și evaluarea acestora. Juriul va selecta cele mai attractive propuneri, iar finaliștii vor fi invitați la Gala de Premiere, care va avea loc pe data de 29 noiembrie 2017.

Informații despre concurs și despre condițiile de participare, precum și informații legate de structura concursului, găsiți pe www.patriotfest.ro.

Competiția se adresează inovatorilor români, din țară și din străinătate, care sunt invitați să-și prezinte inovațiile sub formă de prototipuri funcționale în următoarele trei domenii: securitatea informației, inteligență artificială și interfața om-mașină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.