1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Concurs de Kendama, muzică, dans, teatru și premii, cadourile Iulius Mall de Ziua Copilului

Se apropie cu paşi repezi 1 Iunie, frumoasa zi în care îi sărbătorim cu drag pe copii. Iulius Mall Timişoara le-a pregătit prichindeilor şi în acest an multe surprize, care îi vor bucura nespus: premii, concurs de kendama, dansuri şi cântece, photocorner pentru fotografii amuzante şi teatru de păpuşi.

Joi, Ziua Copilului începe la Iulius Mall de la ora 12.00, în food court, cu lansarea unei cărţi aparte. „Marea carte cu eroi” este un volum despre eroii istoriei noastre, despre Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, scris într-o manieră unică. Autorul, Vasile Lupașc, este istoric și scenarist, astfel că, pe lângă lansarea cărții, va avea loc proiecția filmului cu eroi. Copiii vor fi primiți de doi clovni, care vor fi „ghizii” lor prin Iulius Mall, spre locul scenei. Aceştia vor avea buzunarele grele de bomboane pentru toate gusturile. Celor mici li s-au pregătit şi CD-uri cu povestea rostită de actorii Marcel Iureș și Mircea Albulescu, dar și alte surprize. Evenimentul este organizat de Rotary Club Timișoara, alături de Ziua de Vest, Inspectoratul Școlar Timiș, Iulius Mall, Sar Security, având ca partener de elită FLEX ROMÂNIA.

Să dansăm şi să ne distrăm! Aceasta este invitaţia adresată de către Iulius Mall copiilor cărora le place să danseze şi să imite mişcările vedetei preferate. De la ora 13.00, în food court va începe concursul „Just Dance 2017”, care foloseşte faimoasa aplicaţie-joc îndrăgită de milioane de utilizatori. Copiii vor vedea pe un ecran paşii de dans pe care trebuie să îi reproducă întocmai, iar sistemul virtual va înregistra corectitudinea acestora. Cei care vor acumula cel mai mare punctaj, vor fi premiaţi.

O oră mai târziu, scena din food court le va aparţine piticilor talentaţi de la Palatul Copiilor, care au pregătit un program de dansuri şi cântece. De la ora 16.00, cei mici şi cei mari sunt invitaţi în lumea domniţelor şi a cavalerilor, cu ocazia unui spectacol de dans medieval, oferit de Clubul de Dans Mini-Mini Reflex.

Activităţile preferate de copii vor continua în food court-ul Iulius Mall, de la ora 16.30, cu o sesiune de teatru de păpuşi. Marionetele vor istorisi una dintre cele mai iubite poveşti: Cenuşăreasa.

Pentru că celor mici le place să danseze, de la ora 17.30 sunt asteptaţi din nou la un spectacol pe gustul lor. De data aceasta, protagonişti vor fi dansatorii Clubului de Dans Sportiv Magnum.

Puştii vor avea ocazia să plece de la Iulius Mall cu fotografii care le vor aminti mereu de ziua lor, când au fost în centrul atenţiei. De la ora 12.00, photocorner-ul din zona Intersport este gata să îi primească pe simpaticii prichindei.

Şi împătimiții de kendama vor avea parte de o surpriză, la Iulius Mall: de la ora 14.00 se va desfăşura cea de-a doua ediție Kendama Challenge. Competiția dedicată jocului japonez de îndemânare va avea şi un invitat special în persoana campionului naţional, supranumit Oase. Kendama este un joc de inspirație japoneză, care combină exercițiul fizic cu dezvoltarea abilităților de coordonare, atenția, concentrarea și perseverența, fiind o opțiune antrenantă de petrecere a timpului liber.

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :