Zeci de timişoreni s-au înghesuit să experimenteze cum este să conduci drogat sau beat chiar în Piaţa Victoriei. Oamenii nu au consumat substanţe halucinogene sau alcool ci au simulat aceste stări cu ajutorul ochelarilor speciali ai Centrului Antidrog Timişoara.
Au fost aduse două maşini de la o şcoală de şoferi şi instructori specializaţi, iar participanţii şi-au pus ochelarii şi au încercat să conducă printre jaloanele amplasate în perimetrul din faţa Operei Naţionale.
„Prin intermediul acestui eveniment, ne propunem sensibilizarea conducătorilor auto cu privire la consecinţele consumului de droguri la volan, în vederea asigurării unui climat de siguranţă şi securitate pe drumurile publice. Vrem să le arătăm tinerilor că timpul liber poate fi petrecut într-un mod plăcut şi fără consum de droguri sau alcool”, spun reprezentanţii Centrului Antidrog Timişoara.
Pentru a participa la acest experiment social, cei prezenţi a trebuit să aibă vârsta de 18 ani împlinită.