Grevă spontană la Primăria Dumbrăviţa

207

Angajaţii Primăriei Dumbrăviţa au intrat în această dimineaţă în grevă spontană. Asta pentru că, spun oamenii, veniturile le-au fost diminuate pe luna ianuarie faţă de decembrie.

Măsura a fost impusă printr-o dispoziţie a primarului, după ce Curtea de Conturi a constatat că salariaţii au beneficiat de spor de dispozitiv fără a avea dreptul.

Angajaţii au primit salariile vineri şi, spre surprinderea lor veniturile le fuseseră diminuate cu 600 – 700 de lei. Este vorba despre sporul de dispozitiv, de 25%, şi de norma de hrană.

„Volumul de muncă este foarte mare. Se emit, de exemplu, sute de autorizaţii de urbanism, iar în birou lucrează 3 angajaţi. Avem copii de întreţinut, avem rate şi nu merită să muncim pentru 900 – 1000 de lei lunar”, a spus unul dintre angajaţii Primăriei Dumbrăviţa.

Victor Malac, primarul comunei, spune că nu a avut încontro şi a fost nevoit să diminueze salariile celor 42 de angajaţi în ianuarie, pentru că a pierdut procesul cu inspectorii Curţii de Conturi.

„Noi am contestat, în 2014, decizia Curţii de Conturi cu privire la acordarea sporurilor fără drept. Am pierdut şi în prima instanţă şi în recurs. A trebuit să diminuez salariile, aşa cum au cerut cei de la Curtea de Conturi, ca să nu fiu acuzat de abuz în serviciu”, a declarat edilul şef.

Oamenii sunt decişi să rămână în grevă pe timp nedeterminat. Pentru a-şi recupera banii pierduţi, funcţionarii l-au dat în judecată pe primar, pentru a-l forţa să anuleze dispoziţia prin care salariile lor au fost reduse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.