Şoferii timişoreni trebuie să ştie că e foarte probabil ca de anul viitor să nu mai aibă voie să folosească şi aşa puținele străzi rămase rutiere din zona centrului istoric.
Primarul Nicola Robu vrea ca toată zona să devină pietonală. Schimbarea va surveni treptat până in 2018, spune edilul şef.
Primul pas a fost făcut deja: o porțiune din bulevardul Gheorghe Lazăr este pietonală. Vorbim despre tronsonul aflat între strada Ungureanu şi Piaţa Unirii.
„Toată zona aceasta va deveni pietonlă de la Piața 700 la Bastion. Prima dată trebuie să construin parcarea suprateranã de pe Oituz. Eu estimez că in 2018 vom avea parcarea şi de îndată vom transforma zona într-una pietonală. Vom interveni prin reparații şi vom ridica strada la acelaş nivel din zid în zid, cu titlu provizoriu. Vrem să accesăm fonduri pentru ca şi aceste străzi să fie pavate cu piatră”, spune primarul Timişoarei.
Vă reamintim că odată cu reabilitarea centrului istoric 10 străzi au devenit deja pietonale.