Presa românească, scrisă şi mai ales vorbită, care de mult nu mai este o presă, a descoperit un nou, un mare subiect de o fierbinte şi stringentă actualitate. Alegerile din 2009 ar fi fost – ptiu, drace ! – fraudate. Ceea ce ştie tot poporul a aflat în sfârşit, după şapte ani lungi, şi presa bordelului politic românesc. Descoperire istorică ! Aceeaşi presă care ne terorizează partinic şi sistemic ne-a băgat în cap, ceas de ceas, seară de seară, că în 2009 Mircea Geoană a câştigat alegerile prezidenţiale în România dar le-a pierdut în străinătate. Urmau nişte calcule foarte savante, tehnice, hărţi şi cifre, ambasadori. Mircea Geoană ar fi pierdut alegerile în străinătate, îndeosebi la Amabasada Română din Paris, de pe strada Saint-Dominique, condusă de pseudointelectualul sfertoortodox de gaşcă, de aşa-zisul diplomat Teodor Baconschi (cei care l-au cunoscut sau citit pe A.E. Baconsky se ruşinează pentru fiul său. Vă amintiţi sceneta penibilă cu „fermecătoarea” Elena Udrea ?). Dezvăluirile epocale ale presei de azi poporul cel cuminte le ştia de atunci şi şi-a văzut mai departe de ale lui, de viaţa lui amărâtă. Să ne amintim de cele 7,4 milioane de români care l-au trimis la plimbare pe fraudator la referendumul din 2012. N-a fost să fie – l-au ţinut în braţe partenerii strategici SUA şi UE, împreună cu arendaşii lor locali.
În 2004, Traian Băsescu anunţase bombastic, cu tupeul păcăliciului care a fost toată viaţa sa de securici (securist + pricolici), că alegerile au fost fraudate. De cine ar fi fost fraudate alegerile în 2004? De el însuşi, care le-a şi câştigat până la urmă. Ştia despre ce vorbea. Circulă zvonul în interiorul sistemului că, maladiv, Traian Băsescu îşi exersează prestaţiile publice în oglinda din privata proprie. Se aprostrofează: Banditule! Escrocule! Infractorule! Coruptule! Fraudatorule! Şi îşi aplică sieşi lungi discursuri demolatoare. Transferă apoi aceste exerciţii în piaţa publică asupra adversarilor săi. Şi e foarte credibil. Pentru că ştie despre ce vorbeşte. Se cunoaşte foarte bine. În cazul său, ar trebui să se exprime, poate, şi public mai mult psihiatrii…
Sticla televizoarelor, computerele, hârtia a sute de milioane de ziare i-au suportat fără să crâcnească mai bine de zece ani pe Traian Băsescu şi pe Elena Udrea. Ar trebui să reamintim aici vorba de spirit despre fabrica de biciclete din Cugir, biciclete din care, oricum le-ai asambla, tot mitraliere obţii. Aceeaşi Securitate eternă, cea care i-a servit pe Ceauşeşti, oricum a „asamblat” clasa politică pe care a inventat-o, tot Băsescu şi Udrea a obţinut. Asemănarea flagrantă dintre cuplul conducător recent şi cel de dinainte de 1989 echivalează cu o semnătură. Desigur, nu s-ar fi putut obţine toată nenorocirea fără colaborarea veselă şi iresponsabilă, bine remunerată a ziariştilor naţionali, care n-au obosit să scrie şi să vorbească despre cele două specimene. Băsescu a fost decretat personaj carismatic şi animal politic inegalabil. Iar Elena Udrea a depăşit-o în aprecierile jurnaliştilor noştri pe Cleopatra. Fără presă – televiziuni, radiouri, ziare, reviste, site-uri, bloguri… –, Traian Băsescu şi Elena Udrea n-ar fi fost decât personaje precare de pe scenele comunale din Basarabi sau Pleşcoi. Remarca e, de altfel, valabilă pentru întreaga clasă politică „democratică”. Să mai zică unii că nu e importantă media într-un regim oligarhic!
Când va ajunge minunata noastră presă patriotică să investigheze, în sfârşit, fraudarea alegerilor din 2004? Chiar şi Adrian Năstase, pentru că şi el este un om al sistemului, a ajuns să creadă că a pierdut acele alegeri. Cel puţin aşa se exprimă public. În ce-l priveşte pe Traian Băsescu, acesta nu ar fi trecut nici examenul de admitere la Şcoala de Marină, asemenea celorlalţi elevi, cinstit, ci contra bani şi o recrutare. Au fost difuzate documente şi mărturii convingătoare pe televiziunea arestatului Dan Voiculescu (arestat de Traian Băsescu!). Sau mai crede cineva că Traian Băsescu a câştigat onest, prin vot, Primăria Bucureştilor în dauna uitatului ţărănist Călin Cătălin Chiriţă?
Punerea în practică, în viaţă, a multlăudatei democraţii de provenienţă occidentală în ţara noastră, cea de la marginea Uniunii Europene şi a NATO, la răspântia mai multor imperii vii sau moarte, lasă foarte mult de dorit, cum ar veni. Deocamdată, până să aflăm dacă Traian Băsescu a câştigat vreo alegere „democratic” sau a reuşit onest la vreun examen de admitere, n-ar fi mai util pentru românii bătuţi atâţia ani de o soartă „băsistă” ca personajul acesta toxic, poate chiar patologic, să fie trecut odată pentru totdeauna în rezervă? Recent, ipochimenul ne-a ameninţat că va candida încă o dată, dacă i se invalidează un mandat anterior, la preşedinţia tristei noastre republici. Teama mi-e că, dacă va câştiga pentru a treia oară Palatul Cotroceni, România nu va mai fi populată decât de Ipochimenul însuşi, de vreo nouă Elena Udrea, de ziarişti, de televiziuni, de Securitatea noastră nemuritoare şi de câteva ambasade occidentale care vor da lecţii şi sfaturi cu orice ocazie. Toţi ceilalţi cetăţeni de pe teritoriul ţării, din ce în ce mai puţini apţi de muncă, mulţi bătrâni şi copii neajutoraţi, vor pleca pe alte meleaguri, mai puţin militarizate în civil, mai puţin „binomice”.