Este o deosebită ”plăcere” în ziua de astăzi să circuli cu tramvaiele RATT, prin Timişoara. Pe lângă faptul că au o vechime de peste 50 ani, RATT îți oferă (pe banii tăi) căldură ieşită din comun, chiar dacă afară sunt 30 grade. În loc să funcţioneze sistemul de aerisire, funcţionează cel de încălzire (oricum toată iarna nu a funcţionat).
Cireașa de pe tort, mai dai şi nas în nas cu hoţii de buzunare, cu boschetarii care put, sau cu diverși cerşetori. De organe de control, nici vorbă! De poliţia RATT-ului nici atât, nici măcar de poliţia locală, fiindcă dacă afară e cald, ei trebuie să stea la răcoare prin parcuri. Oricum nimeni nu îi controlează, să vadă dacă îşi fac meseria. În plus, dacă vatmanul este anunţat că e un boschetar în tramvai, refuză să îl dea jos, „din milă”.
Să ne oprim puţin la terasament. Au fost aduse câteva tramvaie noi, care deja scârţâie din toate încheieturile, dar să te ferească Bunul Dumnezeu, să circuli de la Balta Verde spre Torontal, sau spre Ronaţ, că îţi rogi moartea. Pe lângă faptul că vatmanii îşi închipuie că sunt la maneta unui tren de marfă, terasamentul care lasă de dorit, te aruncă în toate părţile. Așa o fi fost și pe vremea lui Ivanovici, când a compus ”Valurile Dunării”, că tramvaiul e „barca pe valuri”. Oricum vaporaşele lui Nicolae Robu, ruginesc în depoul de tranvaie. Posibil să le pună pe nişte boghiuri, căci linie de rulare există şi e adaptată condiţiilor.
În plus stai în staţii, nu contează unde (tramvai, troleibus, autobus), cu orele. În loc să se reducă, minutele de aşteptare s-au transformat în… ore de aşteptare. Să vă dau un exemplu, cât se poate de plauzibil: tramvaiul 10, care se pare, că ar avea cel mai lung circuit, în urmă cu un an cicula la diferenţă de 25 minute. Acem circulă la diferenţă de o oră jumate, şi chiar mult mai mult. Sunt zile în care de la cinci dimineaţa până la orele 23,00 să circule 4-5 tramvaie pe linia cu pricina. Este posibil aşa ceva, domnule Goia? Domnule Robu?Nu întreb în calitate de jurnalist, ci în numele, să nu zic a „fraierilor”, care v-au votat, şi acum, pe căldura asta stau prin staţii. Până acum au stat toată iarna pe frig şi ger.
Există vreo diferenţă cu ce a fost înainte de 1990 când circulau agăţaţi de uşi, şi tremurau iarna, sau nădușeau de cald vara. Aproape că nu există, domnilor, pentru și atunci erau boschetari, chiar dacă-i mai lua miliția. De hoţii de buzunare ce să mai spunem?
Exista o mare direfență între atunci și acum.
Pe atunci, așa aglomerate cum erau la anumite ore, pentru că foarte puțini aveau un automobil și dacă-l aveau îl aveau degeaba pentru că nu aveau benzină, mijloacele de transport în comun circulau.
Pentru că și eu circulam cu ele cunosc și unitatea de măsură a timpului de așteptare, „Carpațiul fără filtru”. Dacă în intervalul în care fumai un Carpați fără filtru, adică 7 minute, nu venea tramvaiul, însemna că s-a întâmplat ceva și trebuie să o iei încet pe jos. Se întâmpla destul de rar.
Si mai era o diferența față de acum:
Transportul în interiorul orașului, cu excepția autobuzului 33, era în totalitate electric, deci nepoluant.
Existau tramvaiele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 – electrice.
Existau troleibuzele 11, 12, 13, 14, 15, 16 – electrice.
Doar transportul periurban (și autobuzul 33) se făceau cu motoare termice. La un moment dat s-au instalat și pe acestea acele „bombe” cu gaz, care ni se păreau ridicole, dar până și acea măsură a fost benefică pentru că a redus și mai mult poluarea.
Si o altă diferența:
Intreprinderea de tansport (ITCVTT, ulterior botezată IJTL) era o intreprindere serioasă, cu muncitori foarte bine pregătiți, care dispunea de Atelierele Centrale, Depoul de tramvaie, Atelierele din Calea Buziașului și Baza Mixtă. In aceste sedii se sezolvau absolut toate problemele, de la reglarea stațiilor radio pentru taxi sau repararea scaunelor din fibră de sticlă ale tramvaielor, până la rebobinarea motoarelor de tramvai, înlocuirea bandajelor de la roțile de tramvai, confecționarea osiilor de la roți sau confecționarea componentelor speciale pentru liniile acestora (macaze, sisteme automate de schimbare a macazului etc.). Tot, fie că era caroserie, motor, boghiu.
Până și un strung care rectifica profilul bandafelor de la roțile de tramvai fără să fie nevoie de demontarea ansamblului osie-roți s-a făcut acolo la sfârșitul anilor ’70.
Să nu se înțeleagă că totul era minunat la transportul în comun de atunci, dar nu aș fi putut să îmi imaginez că se va ajunge vreodată la situația de acum 🙁