Vorbind despre calendar și despre rolul său în existența de odinioară a țăranului român, trebuie să spunem că, în fapt, calendarul popular era singurul său „tratat de agricultură”. În funcție de anotimp, condiții geografice, climaterice, de fazele lunii etc. se executau lucrările de primăvară, respectiv aratul și semănatul. Astfel, semănăturile de grâu, secară, orz se fac „primăvara, în noroi”. În Banat, timpul propice pentru semănatul fasolei era, de pildă, Armideni-ul; în Bucovina, bobul se semăna până la Sângiorz; cânepa se semăna la sfârșitul lunii aprilie etc.
Așa se face că luna mai era rezervată întreținerii diverselor culturi (prășitul porumbului, plivitul grîului, de buruieni) și pentru cositul fânului și al trifoiului. Recoltele ajunse în luna iunie, oricât de promițătoare ar putea fi ele, sunt doar virtuale: furtunile, vijeliile, ploile torențiale, grindina, piatra etc. pot devasta culturile care tocmai stau să se coacă, precum și rodul livezilor și al viței de vie. Astfel că grăbirea semănatului (după Constandin să nu mai pui nimic în pământ, că nu mai crește) avea (și) această coordonată pragmatică. După o atare manifestare dezastruoasă a naturii, oamenii puteau să semene din nou, sperând într-o altă recoltă, mai târzie.
În lunile mai și iunie, așadar, în viziunea poporului român avea loc un adevărat război între forțele malefice, distructive, și cele benefice. Așa se face că există, în această perioadă, numeroși sfinți celebrați tocmai în acest scop, al protecției recoltelor. Unii sunt de partea omului, iar alții, împotrivă, așa că și aceștia trebuie„îmbunați”, prin diferite gesturi ritualice: nelucrul, pomeni, jertfe ritualice etc.
Tot în această perioadă, undeva la începutul lunii mai, se seamănă busuiocul. Denumit, înainte „parfumul fetelor”, el este mai mult decât atât, având, în viziune populară, puteri magice, de apărare, purificare și previziune. Potrivit credințelor populare, busuiocul ar fi fost planta cu care a fost acoperit Iisus, la botez, și de aceea el a dobândite puteri miraculoase, iar preoții fac aghiazmă cu el.
Busuiocul este folosit însă și în practici rituale „păgâne”, dar și în acte comune, de fiecare zi. Astfel, cu busuiocul (sfințit însă la biserică, înainte) se stropesc toate ale casei: oamenii, vitele, gospodăria, spre a fi ferite de rele.
Uscat, se păstrează la grinda casei, pentru a feri arealul domestic de toate relele. Deasemenea, este frecvent folosit în medicina populară, ca și în diferite vrăji și descântece.
Chiar și semănarea acestei plante are aspect ritualic. Se seamănă doar într-o zi de luni (ziua de luni fiind cea mai pură, în viziune populară) și, neapărat, înainte de răsăritul soarelui. Își găsește folosire și în practicile premaritale, de către tinerele fete, care își pun busuioc sub pernă, în diferite zile (sacre) ale anului, sau în Ajunul lor, pentru a-și visa astfel ursitul.
În ceremonialurile familiale busuiocul are, de asemenea, diferite valori. Astfel, el nu trebuie să lipsească din scalda pruncului, pentru a meni să fie iubit și să se căsătorească, este nelipsit, la fel, în ritualul de nuntă (mireasa stropește nuntașii cu busuioc), iar în noaptea nunții se joacă „Busuiocul”).
În riturile de înmormântare bătrânele se feresc să pună fie și un fir de busuioc căci, potrivit credințelor populare, e mare păcat să îngropi fie și o crenguță, căci astfel s-ar zgudui tot pământul. Este o plantă de noroc, și de aceea nu se pune nici în coroanele pentru cei morți.
Rămas astăzi o relicvă, folosit doar în scopuri culinare, busuiocul a fost înlocuit de parfumuri sintetice, de „fake”-uri care ne atacă, sistematic, nu doar sănătatea, ci și felul de a fi și a gândi.