1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Festivalul Filmului European salută viitoarea capitală europeană a culturii

Festivalul Filmului European, a cărui selecție este, anul acesta, orientată către teme care invită la dezbatere, vine la Timișoara să salute viitoarea capitală europeană a culturii, cu 9 producții foarte recente, dintre care două filme românești și 7 filme puse la dispoziție de ambasadele și institutele culturale din Austria, Estonia, Finlanda, Lituania, Franța și Ungaria.
Ediția 2017 a Festivalului Filmului European din Timișoara va fi inaugurată cu Cealaltă parte a speranței (Finlanda, 2017, r. Aki Kaurismäki), o comedie al cărei umor parcurge întregul spectru: de la ironia fină, abia sesizabilă, până la hohote de râs provocate de umorul special scandinav, „sec ca o vodcă finlandeză”. Filmul a deschis pe 4 mai ediția din București, ca premieră națională în România, și este filmul de gală în toate cele 5 orașe ale Festivalului.
„Ne-am străduit să obținem, pentru prima dată în istoria Festivalului, ca filmul din deschidere să poată fi văzut nu doar în București, ci și în orașele care găzduiesc edițiile locale. Sunt încântat că putem oferi un film foarte nou, al unui foarte valoros regizor, care tocmai a câștigat Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor, la Festivalul Internațional de la Berlin – 2017.” Alex Trăilă, director artistic al FFE.

Liliana Țuroiu, președinte ICR - foto credit Sorin Nainer

„Filmul de gală nu este doar foarte apreciat pentru calitatea sa artistică, dar are mai ales capacitatea de a atrage atenția asupra uneia dintre temele de mare actualitate pe agenda publică europeană: migrația. Ca să parafrazez cuvintele lui Kaurismaki de la conferința sa de presă de la Berlin, după primirea Ursului de Argint, filmele nu pot să oprească un război, dar pot să prevină conflicte și să faciliteze armonizarea diferențelor prin dezbatere.” Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român.

În selecția de la Timișoara un loc aparte revine celor două filme românești, dintre care unul în avanpremieră națională: Povestea iubirii (r. Radu Mihăileanu, 2016), primul film în limba engleză a regizorului, și beneficiind de o distribuție prestigioasă, printre care renumiții Derek Jacobi și Elliott Gould. Ultima zi (r. Gabriel Achim, 2016), tot un film nou, premiat cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea lungmetraj la TIFF 2016, este o comedie neagră, un film neașteptat și îndrăzneț, un „thriller comic, interior”, așa cum îl caracterizează însuși regizorul, care va fi prezent la proiecția din 28 mai, ultima zi a Festivalului.

Ambasadorul ediției 2017 a FFE, Paul Negoescu, este autorul spotului de promovare, disponibil aici: https://www.youtube.com/watch?v=HZKhFLLYOyg

Program
Grădina de vară Capitol:
Vineri 26 mai, 22:00 Cealaltă parte a speranței (Finlanda, 2017)
Sâmbătă 27 mai, 22:00 Povestea iubirii (România, 2016), avanpremieră națională
Duminică 28 mai, 22:00 Ultima zi (România, 2016), proiecție în prezența regizorului, urmată de Q&A

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :