Un nou grup de sirieni și irakieni și sirieni prins la frontieră! De data asta și cu 17 copii!

160

Poliţiştii de frontieră din Oraviţa au capturat, din nou, un grup de migranţi care încercau să intre ilegal în România.

Nu mai puţin de 27 de cetăţeni din Siria și Irak au fost reţinuţi de poliţiştii cărăşeni.

„Poliţiştii de frontieră au depistat, în apropierea localităţilor de frontieră Vărădia și Vrani, județul Caraș-Severin, două grupuri de 13, respectiv 14 cetățeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea fiind preluate şi transportate la sediul instituţiei, pentru cercetări”, spun poliţiştii.

Potrivit poliţiştilot, persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak și Siria, dintre care 5 bărbați, 5 femei și 17 minori, adulţii având vârste cuprinse între 28 şi 53 de ani, iar minorii între 1 şi 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia cu intenția de a ajunge în țări din vestul Europei.

„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, mai transmite Poliţia de Frontieră.

Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.