Început de weekend cu ploi. Află când iasă soarele!

402

Începutul de weekend se anunţă unul ploios. Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea ce cuprinde şi reginea Banat.

“În vestul țării, manifestările de instabilitate atmosferică se vor face simțite încă din noaptea care urmează, 12/13 mai, îndeosebi în Banat unde, pe arii restrânse, cantitățile de apă pot depăși 20 l/mp. Mâine, 13 mai, aria feomenelor avertizate se va extinde la nivelul întregii regiuni, urmând ca duminică, 14 mai, vremea să se amelioreze”, transmite ANM.

Ploile se vor extinde la finalul săptămânii în aproape toată țara.

„În intervalul menţionat (n.r. 13 – 14 mai), în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și pe arii mai extinse, pe parcursul zilei de sâmbătă (13 mai) și în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 mai). În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, mai spun meteorologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.