Timişorenii cu maşini electrice au la dispoziţie prima staţie de încărcare publică

383

Nu sunt mulţi timişoreni care au maşini electrice sau hibrid, însă fenomenul prinde contur şi în oraşul de pe Bega. Pentru cei care au deja autoturisme ecologice există de acum o staţie de încărcare publică, unde se poate face alimentarea cu electricitate gratuit.

Staţia se află în parcarea de lângă Piaţa Victoriei şi a fost instalată de o companie de telecomunicaţii care a implementat, în acelaşi spaţiu, sistemul de smart parking, dar şi cea care a „înfipt” primul stâlp inteligent din oraş.

Stația se află în parcarea Modex, iar cetățenii o pot folosi gratuit. Ea a fost donată de compania ZTE și completează sistemul Smart Pillar. În scurt timp, această stație va apărea distinct și în aplicația de Smart Parking precum și în sistemele de navigație ale automobilelor electrice, astfel șoferii o vor putea găsi ușor.

”Noi, ca administrație locală, trebuie să realizăm infrastructura adecvată pentru a stimula mobilitatea verde, fără poluare. Astfel, dacă în viitor cetățenii vor vedea până și la colțul blocului astfel de stații, cu siguranță se vor gândi să aleagă o mașină electrică în detrimentul uneia cu combustibil uzual. Întrucât mașinile electrice sunt viitorul, cu siguranță vom continua astfel de inițiative!”, anunţă city managerul Timişoarei, Robert Kristof.

Amintim, în context, că stații pentru încărcarea mașinilor electrice mai există în zonă, dar în incinta unor centre comerciale, cea de la modex fiind prima publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.