2.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

“Cuvinte pierdute” – o călătorie fotografică propusă de timișoreanul Adrian Danciu

Galeria Subterana a Casei Artelor își deschide porțile vineri, 12 mai, de la ora 19.00, pentru un nou exercițiu plastic. Cel care semnează expoziția intitulată “Cuvinte pierdute” este Adrian Danciu. Demersul săureunește o serie de fotografii pe care autorul lor le-a făcut de-alungul călătoriilor sale prin lume.

Adrian Danciu

“Fotografiile pe care le expun pot fi considerate deopotrivă un exercițiu de cunoaștere și de încredere. De cunoaștere pentru mine, de încredere pentru cei care s-au lăsat surprinși și… “văzuți” prin obiectiv. Spun asta pentru că, am avut parte, stand față în față cu oameni pe care nu i-am mai întâlnit până în acel moment, de provocarea de a surprinde, de a descoperi, cunoaște și păstra în imagine-esența. Am întitulat expoziția aceasta “Cuvinte pierdute” pentru că, privind imaginile, nu ai foarte multe informații despre ceea ce vezi. Ai însă libertatea să recunoști o poveste sau, de ce nu, să îți creezi propria poveste. “ – spune Adrian Danciu despre fotografiile expuse

Creațiile lui Adrian Danciu vor sta pe simeze vreme de două săptămâni, timp în care doritorii pot achiziționa lucrările expuse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Crăciun pentru toți copiii” – un dar cultural pentru copiii din Freidorf

Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria Timișoara...

Crăciunul este izvorul speranței noastre

Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun se împlinește un vis ancestral al omului. În adâncul sufletului fiecărui om există dorința de a-l întâlni...

Citește și :