În sfârșit, o stațiune legendară din Banat ar putea renaște!

3468

Situația clădirilor de patrimoniu din Băile Herculane și problema accesului la apa termală din zonă, cu care se confruntă proprietarii de hoteluri și pensiuni din stațiune, sunt subiecte ce vor fi clarificate în perioada următoare, a susținut ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, în discuțiile pe care le-a avut recent cu proprietarii de complexuri hoteliere și pensiuni din stațiune.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, Mircea-Titus Dobre s-a aflat, timp de două zile, într-o vizită de lucru în județul Caraș-Severin. În cadrul acesteia, demnitarul a avut o întâlnire cu autoritățile locale, parlamentari și peste 30 de operatori economici din domeniul turismului, proprietari de complexuri hoteliere și pensiuni din Băile Herculane, pentru a analiza situația actuală a stațiunii de pe Valea Cernei și pașii concreți ce trebuie făcuți în vederea rezolvării problemelor existente.

herculane-3Oficialul a declarat, în debutul întâlnirii: „Inițial aflasem de la București că situația acestei stațiuni de interes național este una dezastruoasă. Ei bine, am constatat aici că lucrurile nu stau chiar așa”.

„E o stațiune vie. Și pentru asta trebuie să mulțumim investitorilor privați care au îndrăznit să-și dezvolte o afacere în Băile Herculane”, a adăugat el.

Potrivit comunicatului, participanții la întâlnire i-au semnalat ministrului Mircea-Titus Dobre problemele cu care se confruntă din cauza lipsei personalului calificat, atât în domeniul medical, cât și în sfera serviciilor de tip Horeca. Referitor la acestea, ministrul Turismului le-a prezentat proiectul instituției pe care o conduce, asumat prin Programul de Guvernare 2016 — 2020, de înființare a unor centre naționale de învățământ și reînființarea școlilor de meserii, inclusiv a celor postliceale, pentru formarea profesională a forței de muncă în domeniul turismului.

În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii în stațiunile balneoclimaterice, ministrul Turismului le-a expus primarilor din stațiunile din zonă, prezenți la întâlnire, oportunitatea de a accesa finanțări europene alocate României exact pe acest sector. Două dintre problemele majore ce i-au fost aduse ministrului la cunoștință au vizat situația clădirilor de patrimoniu din Băile Herculane și cea a accesului agenților economici la apa termală, faimoase în toată lumea.

herculane-8

În privința clădirilor de patrimoniu, care trebuie să intre într-un amplu proces de reabilitare, imposibil la acest moment din cauza litigiilor privind dreptul de proprietate, ministrul Turismului le-a promis celor prezenți că va discuta problema cu ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, întrucât consideră esențială dezvoltarea unor segmente de nișă ale turismului, cum e cel cultural, în completarea celui de tip balneo sau spa și nu e firesc să nu fie folosite la capacitate maximă resursele existente și patrimoniul arhitectural inestimabil din stațiune.

Referitor la problema accesului la apa termală a tuturor proprietarilor de hoteluri și pensiuni din Băile Herculane, determinată de existența unui contract de concesiune a acestei resurse în favoarea unui întreprinzător privat care practică prețuri de furnizare exorbitante, ministrul de resort a anunțat că va analiza situația cu instituțiile abilitate în acest domeniu, pentru a clarifica situația juridică a acestei resurse naturale.

herculane-6

Ministerul face referire la SC Hercules, unde acţionar este firma Argirom – intrată în insolvenţă -, controlată de omul de afaceri Iosif Armaş

Fostul deputat PSD Iosif Armaş a fost anul trecut pus sub acuzare pentru delapidare şi bancrută frauduloasă într-un dosar privind devalizarea staţiunii Băile Herculane.

Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele stațiunii de care este legat si numele societății noastre, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.

Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap și Hygieia. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștință”. În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristrocația Romei antice. Impresionați de excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.

După retragerea administrației și armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populațiilor migratoare, băile au decăzut mult comparativ cu perioada de strălucirile din vremea romană, deși menținerea numelui indică, că băile au fost folosite tot timpul următor.

Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. După 1718 (Pacea de la Passarovitz) începe istoria modernă și contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine să pomenim aici de faptul că în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcție a hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic astfel încât vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleași condiții cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius.

herculane-2

În 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratului Carol al VI-lea, reclădește băile și menționează existența termelor lui Hercules, Higeea și Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenta sub Hotelul Roman și acolo se înscrie în hartă Baia nr. 9. Stațiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta. În 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezență distinctă și încântătoare.

În urma Primului Război mondial și al Tratatului de la Trianon Banatul așadar și comuna au devenit parte a României. În stațiune există Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecții au început să fie constituite începând cu anul 1922. După al Doilea Război Mondial orașului a fost acordat statutul de oraș și prin hotărârea nr. 1.016 din 12 octombrie 2011, localității i s-a acordat cel de stațiune balneară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.