O nouă „injecție” de 200 de milioane de euro la Reșița

625

La Ministerul Dezvoltării Regionale, conducerea societății Aquacaraș – unicul operator județean de apă-canal din Caraș-Severin – a semnat un contract de finanțare din cadrul Programului POIM, care reprezintă etapa a doua pentru lucrări de apă și canal.

Proiectul, în valoare de 200 de milioane de euro, este unul major, fiind finanțat din bani europeni, după cum a declarat noul vicepreședintele al Consiliului Județean Caraș-Severin, Flavius Nedelcea, prezent la semnarea contractului.

Contractul cuprinde partea de canalizare, apă-canal și stații de tratare a apelor uzate din cele opt orașe și municipii ale județului. Depinde doar de capacitatea societății de a cheltui cât mai mulţi bani din această sumă, consideră Nedelcea.

La semnarea contractului au fost prezenți  directorii SC Aquacaraș SA, Anatoli Liber și Dan Petrescu, precum și directorul Acvabanat, Daniel Surdu.

POIM este un Program Operațional de Structură Mare care se află în vigoare până în anul 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.