Mircea Dobre, ministrul Turismului, a ajuns miercuri seara la Băile Herculane, în cadrul unei vizite în Caraş-Severin, destinate problemelor dar și potențialul turistic al Banatului Montan.
Joi dimineața, Mircea Dobre s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, şi cu primarul staţiunii de pe Cerna, Cristian Miclău. Au fost prezenţi şi deputaţii Ion Mocioalcă şi Ion Tabugan. Apoi, a avut loc o întâlnire cu antreprenori, proprietari de hoteluri şi pensiuni din Băile Herculane, în cadrul căreia aceştia i-au vorbit demnitarului despre principalele neajunsuri, după care ministrul a vizitat staţiunea.
În această după-amiază, Mircea Dobre va vizita şi staţiunile Semenic, Crivaia şi Trei Ape. Ministrul Turismului va discuta, de asemenea, și cu primarul Reșiței, Ioan Popa, care are în vedere mai multe proiecte turistice.
Se speră că în pelerinajul din judeţ, ministrul Turismului va identifica principalele probleme şi măcar într-o mică măsură va da o şansă staţiunilor cărăşene, turismului în general.
Poate că reprezentanţii autorităţilor locale îi vor convinge pe Mircea Dobre că una dintre şansele imense de dezvoltare a Caraş-Severinului este turismul, susțin chiar oficiali ai PSD Caraș-Severin.