2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Prea firave să câștige lupta cu autostrada! Ce rezervație din estul Timișului este afectată de traseul autostrăzii…

An de an, la începutul lunii mai, un câmp de circa 20 de hectare se transforma într-o imensă grădină cu narcise. Acum e istorie! Pajiștea se afla la 800 m de Drumul National 68A, între oraşul Făget şi comuna Margina, pe partea dreaptă pe sensul de mers Lugoj – Deva. Locul era vizitat anual de mii de curioşi şi are o poveste interesantă.

Narcissus_poeticus

Potrivit Radio Reșița, bătrânii spun că gingașele flori au datat de câteva secole, când după o luptă cu turcii s-au pierdut foarte multe suflete. Atâtea suflete câte narcise înfloreau… Conform legendei aceste flori au o caracteristică aparte, pentru că dacă le tai sau le rupi să le duci acasă, în maxim 24 de ore se ofilesc. Dacă scoţi bulbi şi încerci să-i plantezi în altă parte, nu cresc. Zece din cele 20 de hectare cu narcise sunt proprietatea statului, iar celelalte aparţin localnicilor din Băteşti sau Făget.

Pajiştea cu narcise din Băteşti este rezervaţie naturală de interes naţional încă din anul 1995, alături de alte 13 rezervaţii din Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :