Sărbătoarea Sf. Gheorghe are o importanță deosebită în cultura tradițională românească, sfântul având dedicat un număr de trei zile în calendarul popular: 22 aprilie – ajunul, 23 aprilie – Sf. Gheorghe și 24 aprilie – calul lui Sf. Gheorghe. În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald.
Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sf. Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303. Sf. Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de prăznuire.
În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Această ipostază ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor ilustrează modelul de curaj în lupta cu diavolul.
Sfântul Gheorghe. În credinţa populară se zice că atunci când broaştele cântă pentru prima dată, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru (Sfântul Dumitru) şi deschide porţile naturii către viaţă.
În unele zone, în ziua de Sf. Gheorghe, bărbatul pune ramuri verzi la stâlpii porţilor, la ferestre şi uşi, la grajduri şi grădini, dar şi la mormintele neamurilor, pentru a le feri de forţele malefice. Aceste ramuri se păstrau apoi peste an, ca leacuri împotriva diverselor boli. O parte dintre aceste ramuri verzi se dădeau hrană animalelor pentru a le feri de duhurile rele.
Sfântul Gheorghe. Se zice că fetele mari dacă priveau într-o găleată cu apă la miezul nopţii, în ajunul zilei de Sângeorz, îşi puteau vedea ursitul. În unele zone ale ţării, fetele împleteau cununi verzi şi le presărau pe uliţă. Apoi urmăreau ce feciori calcă pe ele. Dacă băieţii pe care îi îndrăgeau nu călcau cununele, era semn că fetele urmau să se mărite în acel an. Apoi coroniţele erau păstrate peste an pentru vrăji de dragoste. În alte zone, fetele mergeau în ziua de Sf. Gheorghe în pădure pentru a aduna mătrăguna, apoi atârnau plantele sub streaşina pentru a avea peţitori bogaţi.
Sfântul Gheorghe. Şi feciorii aveau ritualurile lor. În ziua de Sf. Gheorghe plecau în căutarea ierbii fiarelor, planta miraculoasă care deschide orice lacăt. De asemenea, în ajun, flăcăii puneau într-o dumbravă, într-un loc ascuns o găleată cu apă. Apoi, la răsăritul soarelui, în ziua de Sf. Gheorghe, plecau sa vadă găleata. Dacă în găleată găseau iarba verde, era semn că flăcăul se va însura în acel an cu fata care îi era dragă. Daca era ceva uscat, era semn că nu se însoară în acel an. Iar dacă găsea pământ, era semn rău şi se credea că feciorul va muri curând.
