4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Jandarmii recrutează pentru admiterea în instituţii militare de învăţământ

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara desfăşoară, în această perioadă, activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţii militare de învăţământ.

Locurile scoase la concurs, pentru instituţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sunt:

– 50 de locuri în specializarea „Ordine şi siguranţă publică” şi 5 locuri în specializarea „Drept” pentru Academia de Poliţie “Al. I. Cuza” Bucureşti;

– 180 locuri pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani;

– 175 locuri pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni.

Pentru admiterea în instituţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, care şcolarizează personal pentru Ministerul Afacerilor Interne, locurile scoase la concurs sunt:

  • 2 locuri la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti;
  • 38 locuri la Academia Tehnică Militară Bucureşti;
  • 22 locuri la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu;
  • 12 locuri la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov;
  • 4 locuri la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa;
  • 5 locuri la Institutul Medico – Militar Bucureşti;
  • 14 locuri la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti;
  • 3 locuri la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti;
  • 12 locuri la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti;
  • 14 locuri la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanţa.

Pentru a putea participa la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii generale:

  1. Să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. Să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  3. să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  4. Să fie declaraţi “apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
  5. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
  6. Să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  7. Să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  8. Să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  9. să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  10. să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  11. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.

Pe lângă aceste condiţii, sunt stabilite şi următoarele criterii specifice:

  1. să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
  2. să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile;
  3. să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
  4. să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9 (nouă), cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  5. să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ.

Înscrierile pentru examenul de admitere se desfăşoară la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod”, Timişoara, strada G. Bariţiu, nr. 19-21, în zilele lucrătoare, în intervalul ora 08.00-14.00. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul unităţii sau apelând numărul de telefon 0256.490990, interior 24412 sau 24662 – compartimentul resurse umane.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :