0.1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Un nou lot din autostrada Vestului se va deschide curând! Vezi data exactă

Veste bună pentru șoferii care circulă pe drumurile din Vestul țării. Compania Națională de Administare a Infrastructurii Rutiere plătește lucrările pentru construcția lotului 3 din autostrada Lugoj-Deva, proiect ce urmează a se finaliza în aproximativ patru luni.

Construcţia autostrăzii Lugoj – Deva, Lot 3, costă circa 579.927 milioane lei, fără TVA. Potrivit capital.ro, contractul pentru execuţia celor 22,1 km de autostradă a fost semnat în noiembrie 2013. Oficialii CNAIR preconizează că cei 22 km de autostradă se deschid traficului în luna august, în prezent fiind realizate aproximativ 75% din lucări.

Proiectul a fost întârziat pentru că au avut probleme cu obţinerea autorizaţiei de construire privind lucrările din coridorul expropriat suplimentar, contractul a fost modificat odată cu necesitatea construcţiei unui ecoduct la km 57,7, nu au existat exproprieri pentru lucrările aferente descărcării traficului în zona Holdea şi nu a fost autorizaţie de construire pentru Pasajul km 59+505 peste autostradă din zona descarcării Holdea.

5 COMENTARII

  1. Rakuca, dragă. O știre trebuie să răspundă minimal la următoarele întrebări: Ce? Când? Unde? și, eventual, Cum? Tu vorbești aici de Lot 3 dar cine știe ce e Lot 3? Aaa, spui mai jos Deva-Lugoj dar acela e Tronsonul 3 (nu Lot 3). Iată, tocmai ai dezinformat, Lumea va fi bucuroasă că va circula din august pe autostradă de la Lugoj la Deva dar de fapt e vorba de Lot 3 din Tronsonul 3. Pentru că tronsonul 3 are 4 loturi: Lot 1 Traian Vuia – Sanovita, 27,4 km; Lot 2 Cosevita – Traian Vuia, 28,6 km; Lot 3 Ilia – Cosevita, 21,1 km; Lot 4 Soimus – Ilia, 22,1 km. Iar cel de care vorbești tu este întradevăr Lot 3 dar este doar între Ilia și Cosevita.

    Cine citește rămâne îb ceață

    • Nu exista niciun „tronson 3”. Se numeste autostrada Deva-Lugoj care este formata din 4 loturi. Articolul se refera la Lotul 3 si referintele sunt corecte.

  2. Sa exprimat corect.Probleme de autorizatie ereau pt lot 3 din cei 22 km al tronsonului 3 care integral vor fi dati in folosinta in luna august. Daca o sa fie asa ??!!

  3. Oricum ar fi, ritmul constructiilor de autostrazi la noi este deplorabila. Avem bani de la UE nerambursabili dar nu suntem in stare sa -i folosim cat de repede putem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim de spălare a rețelelor

Luni, 25 noiembrie, între orele 8-15 presiunea va fi scăzută în Oloșag și Herendești pentru spălarea rețelei de distribuție, iar între orele 9-15 presiunea...

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Citește și :