Martin cel Frumos se arată la Timişoara

211

Muzeul de Artă Timișoara vă invită la vernisajul expoziției de heliogravură Martin Schongauer – ”Der Schöne Martin – Martin cel Frumos”, miercuri, 12 aprilie a.c., la ora 19.00, la Palatul Baroc din Piața Unirii, nr. 1, Timișoara. Expoziția este realizată în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara.

În cadrul vernisajului, vor lua cuvântul prof. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișora, Mona Isabela Petzek, director al Centrului Cultural German, Thomas Emmerling, curatorul expoziției, și Aura Bălănescu, muzeograf.

Martin Schongauer (cca. 1450 – 2 februarie 1491) este unul dintre cei mai fascinanți artiști ai Evului Mediu. La nord de Alpi era unul dintre cei mai cunoscuți gravori și pictori ai secolului al XV-lea și a fost foarte venerat în timpul vieții – și numit încă de atunci, frumosul Martin. Printre cele mai importante lucrări ale lui Schongauer se numără „Madonna în crângul cu trandafiri”, „Micul altar din Isenheim” și „Marea Judecată de apoi”, precum și multe alte desene și gravuri.

Schongauer își are lucrările foarte strâns legate de stilul gotic, dar acestea s-au dezvoltat toate, prin prisma detaliilor, precum și a perspectivelor din compoziție, în direcția renascentistă. Expoziția va cuprinde în jur de 90 de lucrări restaurate în 1870 de către Amand Durand prin intermediul tehnicii heliogravurii.

Amand Durand (1831 – 1905) a fost unul dintre cei mai importanți gravori francezi ai secolului al 19-lea. El a avut o contribuție majoră: datorită lui, desene și gravuri ale marilor maeștri au fost păstrate până în timpul nostru.

Expoziția va putea fi vizitată până în 10.05.2017, în fiecare zi de la orele 10.00 la 18.00 (luni închis).

heliogravura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.