4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Încă o comună din apropiere de Timișoara le ”ia fața” multor orașe în privința ofertei de petrecere a timpului liber

Locuitorii comunei timișene Ghilad vor avea în scurt timp la dispoziție nu unul, ci două bazine de înot, teren de fotbal, vestiare și terase, o infrastructură de invidiat cu care nu se pot lăuda multe oraşe mai mari. Astfel de investiții sunt prioritare, consideră aleșii locali, chiar dacă Ghiladul are asfalt doar pe drumul principal. Mai mult, nu toată lumea are apă curentă și canalizare.

Comuna Ghilad mai are 3 terenuri de sport, dintre care unul cu nocturnă, iar de anul viitor va avea încă un complex sportiv. Ceea ce acum este un teren invadat de mărăcini, la intrarea în localitate, va deveni punctul de atracție al zonei, consemnează Digi24 Timișoara.

Comuna Ghilad are aproape două mii de locuitori. Aceștia așteaptă oportunităţi și pentru asfaltarea străzilor din comună. Autorităţile au două proiecte în acest sens: unul așteaptă execuţia, în timp ce al doilea abia a fost depus. Apă curentă este doar parţial în comună, iar oamenii folosesc în continuare fosele septice, pentru că deocamdată canalizarea nu este funcțională.

Fondurile pentru construcția complexului sportiv de la Ghilad, 400 de mii de euro, vin printr-un proiect transfrontalier România-Serbia. Comuna și orașul Smederevo au accesat fonduri europene în valoare totală de aproape 1 milion de euro. Cofinanțarea din partea localităţii timișene este de 2%.

Sursa text +foto: digi24timisoara.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :