Sute de medicamente urmează să dispară de pe piaţa din România datorită legislaţiei incerte din domeniu. Multe au şi dispărut deja, ceea ce îngreunează viaţa pacienţilor cu boli cronice.
Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţilor atrag din nou atenţia asupra acestei probleme şi trag un semnal de alarmă.
De exemplu, în judeţul Caraş-Severin pacienţii cronici care nu-şi găsesc medicamentele în farmacii le cer medicilor să le schimbe schema terapeutică, astfel încât să-şi poată trata afecţiunile cu care sunt diagnosticaţi. În timp ce pentru unele medicamente specialiştii pot prescrie înlocuitori, pentru altele nu există alternativă. Şi Alianţa Bolnavilor Cronici din România cunoaşte problema şi cere Ministerului Sănătăţii să o rezolve.
Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă au trimis notificări la Agenţia Naţională a Medicamentului. În cele mai multe cazuri, vânzarea nu mai este considerată rentabilă, după scăderea preţului la nivelul minim european. Este vorba despre tratamente pentru boli neurologice, cancer, boli infecţioase şi cardiovasculare.
Pentru aproape 300 de medicamente nu există alternativă terapeutică în ţară. În cel mai scurt timp va fi găsită o soluţie ca să nu mai dispară medicamentele, dă asigurări ministrul Sănătăţii. Peste 2.000 de medicamente cu preţuri accesibile au dispărut deja de pe piaţa în ultimii ani, dintre care 700 numai în 2015, atrag atenţia specialiştii.