Bătălia pentru ampalsarea sălii polivalente se dă în spaţiul virtual

286

Zona unde urmează să se construiască o sală polivalentă de 16.000 de locuri, investiţie promisă de Compania Naţională de Investiţii, crează controverse între autorităţi. Iar bătălia se dă în spaţiu virtual.

Conducerea Consiliului Judeţean Timiş a venit cu propunerea ca sala să se ridice la ieşire din Timişoara, spre Giroc, autorităţile judeţene deţinând aici teren. Propunerea l-a nemulţumit pe primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care a lansat şi un sondaj pe Facebook prin care îi întreabă pe timişoreni unde vor ei să se ridice sala.

Un parlamentar PSD de Timiş, Alfred Simonis, îi răspunde edilului şef tot în spaţiul virtual şi îl acuză de sabotaj.

„Nicolae Robu continuă să saboteze Timişoara. După ce se chinuie de 5 ani să construiască o sală polivalentă de 3.000 de locuri, iată ca dl Robu se opune construcţiei unei astfel de săli, la o capacitate mult mai mare, 16 000 de locuri, de către Guvernul României, pe motiv că aceasta este prevăzută la marginea Timişoarei, chiar la ieşirea către Giroc!

Degeaba i-au spus specialiştii Companiei Naţionale de Investţii că terenul acesta este mai potrivit, domnul Robu nu înţelege şi insistă ca aceasta să se facă lângă stadion! Trecând peste faptul că astfel de complexuri sportive se construiesc la marginea oraşelor, pentru a nu sugruma traficul în zonele centrale, dl Robu nu înţelege că de data asta nu e decizia lui. Şi bine că e aşa, pentru că dacă o sală de 3 000 de locuri o face în 7-8 ani, mă întreb în cât timp ar fi capabil să construiască una de 16 000.

Nervozitatea lui Robu din aceste zile esta dată pe de o parte de scandalul alocării terenurilor către apropiaţii din PNL, iar pe de alta de necesitatea bolnăvicioasă de a bloca orice obiectiv realizat de altcineva în afară de el.

Sunt dispus să pun rămăşag că sala Consiliului Judeţean va fi realizată înainte de cea a Primăriei, deşi se va începe cu o întârziere de 5-6 ani! Oare asta să îl deranjeze atât!?”, a scris Simonis pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.