1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Mircea Pora și fascinantele sale istorii (trăite!) despre comunism-VIDEO

În ultima sa carte lansată vineri la Uniunea Scriitorilor din Timişoara „Am trăit în comunism”, întâlnim scurte povestiri cu iz ironic sau umoristic, găsim însemnări despre : Costa, Zorilă, Iones…, Generalul, iar cân popa nu a fost acasă a intrat şi în……carnetul preotesei.
Spicuim câte ceva, înainte de a ne lansa în convorbiri, unele neaoşe, altele mai,….comuniste. „Ieri a fost bine, dar azi mai puţin, Papa, (preotul), în stil surpriză chemat la Primărie de un nespălat, un terchea – berchea care mi-a lăsat în urmă un miros de capră. Auzi la el…..”, „În dreptul Primăriei va fi şi o tribună unde printre alţii vor lua loc Marangoci, Ghemeş, Ţiţi – Miau. Un inspector şcolar va regiza mişcările, dar de întreaga activitate, cu repetiţii, recomandări, va răspunde…..tovarăşul Pişta. – Papa, lămureşte-mă, cine-i tovarăşul Pişta ? – Da, ştie-l dracu… dacă trebuie, trebuie, defilăm şi gata”.

Lansare de carte Pora 3

Acum şă-i lăsăm şi pe alţi scriitori ai Uniunii să-şi spună păsurile, să vedem ce părere au despre „comunismul lui Pora”, comunism în care şi ei au trăit. Printre vorbitori care au avut un cuvânt de spus s-au numărat: Cornel Ungureanu, Adrian Dinu Rachieru, Silvia Negru, Alexandru Ruja, Eugen Bunaru, ş.a

Lansare de carte Pora 2

Şedinţa a fost deschisă de către criticul şi scriitorul Cornel Ungureanu, peşedintele filialei timişorene a Uniunii Scriitorilor: „De obicei despre cărţile lui Mircea Pora s-a vorbit şi se vorbeşte. Pornind de la Generaţia optzeci a literaturii, şi primele sale cărţi erau legate de ironiile, de autoironiile pe care le propun despre capacitatea de a se desprinde cu umor, uneori cu o imaginaţie strălucită a autoironiei, a ironiei, calităţi care îl legau de timpurile postmodernităţii. „

Cartea are un şir de istorii ideologice, care ne întoarce spre un spaţiu pe care l-am cunoscut sau îl vom cunoaşte cu toţii. „Mircea Pora are o relaţie specială cu generaţia optzecistă, în sensul că: a debutat târzior, la vârsta de 37 ani, cu volumul „Colectiv, drumul cel mare”, şi a demonstrat ferm, că se deosebeşte net de ceilalţi prozatori optzecişti. Mircea Pora atacă în scrierile sale formele fără fond. Mircea Pora, un om vechi, care cu melancolie, sarcasm, lirism, cu ironie, cu absurd, cu umor, Pora fiind un Mesia al umorului, cu tandreţe, dar mai ales cu empatie faţă de personajele sale, ne propune astfel de texte şoade, încâlcite…… Ne propune o sagă bănăţană din cioburi epice….Cartea pe care o discutăm se aşează între două fraze pe care le-am pescuit din volum…..(se strecura o lume în locul celei care fusese), sau (teama din puterile marilor stăpâni era mare şi ea creştea odată cu lăsarea serii). Mircea foloseşte substanţa autobiografică.” spune la rândul său, criticul Adrian Dinu Rachieru.

Lansare de carte Pora 1

Un ultim cuvânt înainte de închiderea „ediţiei de prânz” a Cenaclului Orizont al Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara, l-a avut însuşi autorul, care a mulţumit în primul rând pentru prezenţă, publicului cititor, şi s-au dat autografe. „Cartea are un titlu îmbietor, pentru că se referă la o perioadă foarte lungă din istoria noastră, lungă la scara vieţii umane, cincizeci de ani, timp în care s-au întâmplat foarte, foarte multe lucruri, de toate felurile”, spune autorul Mircea Pora, care vă îndeamnă să căutaţi cartea şi să o lecturaţi, fiidncă aveţi şi de ce,… şi de ce râde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :