Din inima Timişoarei, pe autostradă, puteţi ajunge direct într-o lume care datează din secolul al XII-lea. O lume a lucrurilor simple şi bune așa cum spun inițiatorii acțiunii de atragere a interesului pentru o lume aparte, din zona Margina.
Din aprilie, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș împreună cu Primăria şi Infocentrul Turistic Margina, ne pun la dispoziţie un traseu turistic pentru (cel puţin) o zi de neuitat în vestul ţării. Localitatea este atestată documentar din anul 1365, dar este amintită încă înainte de 1300 ca reşedinţă a unui district valah aparţinând când de Comitatul Hunedoara când de Comitatul Timiş.
Turistului sătul de muzee și obiective urbane, care alege să viziteze zona Margina, are posibilități de petrecere a timpului liber, variate și reconfortante.
1) Plimbări în pădure – doritorul de excursii şi drumeţii va găsi un cadru bogat, nepoluat, prin pădurile de foioase de pe dealurile din apropierea localităţii. Se pot organiza picnic-uri. Se pot culege fructe de pădure: mure, coacăze, fragi; numeroase ciuperci comestibile.
2) Pescuit – acest sport poate fi practicat în condiţii optime pe marginea barajului de la lacul Surduc, dar şi răul Bega, locuri uşor accesibile agroturismului cazat într-una din pensiunile aflate în Margina.
3) Vânătoare – cei pasionaţi de vânătoare vor găsi un teren bogat în vânat la Margina şi Tomeşti.
4) Sporturi acvatice – bazinul hidrigrafic bogat creează un cadru propice pentru cei ce doresc să practice înotul, iubitorii de plimbări cu barcă. Pe răul Bega dar şi pe lacul Surduc se pot practica plimbări cu hibrobicicleta.
5) Plimbări cu bicicletă – zona Margina, cu dealurile sale pitoreşti constituie un loc potrivit pentru cicloturism. Plimbările cu bicicletă sau cu trăsura pot fi o opţiune inspirată pentru a descoperi potenţialul turistic al zonei.
6) Seri tradiţionale – se pot organiza serate pentru prezentarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale în cadrul unor petreceri câmpeneşti condimentate cu bucătăria tradiţională a zonei.