Accident grav de muncă în Timişoara! Doi oameni au murit striviţi sub dărâmături

799

Un accident de muncă extrem de grav a avut loc, miercuri, la Timişoara. Doi muncitori şi-au pierdut viaţa pe un şantier, după ce un zid s-a prăbuşit peste ei.

Muncitorii lucrau la o clădire de pe strada 16 Decembrie 1989 din centrul Timişoarei. Cei doi încercau să toarne un plafon, când un alt zid a căzut peste ei şi i-a ucis. Un alt coleg de-al bărbaţilor a scăpat ca prin urechile acului, aflându-se şi el lângă peretele căzut.

Imediat la faţa locului au ajuns 20 de pompieri care au îndepărtat bucăţile de zid de pe cei doi muncitori. Au ajuns şi medicii, dar numai pentru a constata decesul.

Inspectorii ITM au intrat şi ei pe fir şi cercetează acum dacă cei doi muncitori erau angjaţi legal sau la negru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.