Arhiepiscopia Timișoarei în conlucrare cu școala gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul”, grădinița „Troița”, atelierul de pictură bizantină „Buna Vestire”, studenții grupați în jurul ASCOR și Radio Trinitas a pus la cale un demers artistic foarte reușit.
Pentru a treia ediție consecutiv, au lansat o chemare școlilor din județul Timiș cu copii talentați, ce sunt dispuși să se aplece asupra culorilor și a pensulelor. Sigur că pe lângă talentul micilor ucenici e nevoie și de dascăli cu har ce să le dezvăluie tainele pictării icoanelor.
Ce a rezultat se poate admira în cadrul expoziției de icoane bizantine „Lumina Florilor de Paști”. Aceste mici opere de artă sunt gazduite de simezele Muzeului aflat la subsolul Catedralei Mitropolitane. Acțiunea se desfășoara în cadrul anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti.
Vernisajul expoziției de icoane bizantintine a avut ca invitati de onoare pe Înaltpreasfințitul Ioan Selejan Mitropolitul Banatului.
Vădit impresionat de măiestria pictorilor, le-a dorit să continuie cu această activitate și să nu uite peste ani prima lucrare expusă: „Iată că nu este vorba numai de o școală de pictură. Este și o școală de a învăța să lucrezi cu sfinții. Ce fericiți trebuie să fi fost acești copii când au lucrat aceste icoane, ajutați de sfinții pe care ei i-au pictat. Apoi, dacă am putea să privim în viitor, să vedem cât de mare va fi bucuria acestor copii peste zeci de ani, când o să le arate copiilor lor, nepoților lor, primele icoane făcute de ei. Bănuiesc că unii dintre ei s-ar putea să devină chiar colecționari de artă. Însă orice obiect de artă vor avea în casele lor, în familiile lor, cred că prima icoană și icoanele copilăriei vor avea locul de cinste. De aceea ne alăturăm și noi bucuriei lor, care doresc să aducă o veste bună. Că practic acesta expoziție este vestea cea bună pe care o aduc copii credincioșilor din această cetate a Timișoarei. Arhanghelul Gavril a dus Maicii Domnului într-o zi de Bună Vestire vestea Întrupării Fiului de Dumnezeu și iată ca tot de o Bună Vestire îngerii acestei cetăți ne aduc nouă acești sfinți tot ca semn de bucurie față de ei și față de Domnul. Dumnezeu să binecuvânteze truda lor, a profesorilor care-i asistă și în același timp îi rog pe toți sfinții care sunt pictați aici să îi pomenească în a lor rugăciuni înaintea Preasfintei Treimi. Aici, în acestă expoziție, pentru o clipă, toți trăim ca în țara icoanelor ”.
Corul Prologos, format din de copii de la școala Sfântul Antim Ivireanul și grupul Psaltic ASCOR Timisoara, a interpretat câteva lucrări de omagiere a sărbătorii.
Lectorul universitar Gabriel Kelemen, critic de artă, a tălmăcit importanța și sensurile acestor minunate lucrări. Iar Sabina Pârvulescu, muzeograf de artă, a făcut o incursiune în ce a însemnat de-a lungul timpului meșteșugul iconarilor și necesitatea continuării acestei ocupații atât de spiritualizate.
Coordonatorul întregii activități ce a dus la expoziție este Eva Șarga, artist plastic specializat în conservarea și restaurarea vechilor opere de artă și obiecte din vechime.
Expoziția este deschisă timp de o lună, în perioada 24 martie – 24 aprilie 2017.