Sau, în traducere, Secolul XXI contra Secolul XX, ba chiar IX! Nu vă plictisesc cu poveşti despre Mafia, deşi fenomenul s-a extins la nivel mondial, cu denumiri diferite, în funcţie de zona geografică infestată.
Zilele trecute am avut o revelaţie despre cât de departe suntem de Europa, din multe puncte de vedere. „Chefereu” e unul dintre ele. Am avut ocazia să fac o comparaţie, simplă, cu ce se întâmplă la vreo 2.000 de km de noi, în Suedia, ţară europeană, în care transportul feroviar este unul de bază, pe lângă cel maritim.
Nu mă voi lega de infrastructura feroviară pentru că este clar: nu putem să ne comparăm cu o ţară care face permanent investiţii în acest domeniu, în timp ce la noi nu s-a mai făcut mare lucru după 1990. Am ajuns în situaţia jenantă ca trenurile noastre să nu mai poată circula cu viteză mare pentru că riscă să sară de pe şine şi să asistăm, Doamne Fereşte, la adevărate drame.
Există amănunte mai simple care fac diferenţa. Cel mai la îndemână exemplu este, aţi ghicit: naşu’! Adică, nu s-a schimbat mai nimic faţă de începutul secolului XX. Sunt aceleaşi personaje: naşi cu chipiul roşu, cu geanta veche şi demodată, din piele, cu fanion galben şi cu cleştele cu care îngăuresc biletul. Au rezistat timpurilor, indiferent ce s-a întâmplat cu transportul feroviar din ţărişoara noastră dragă. Am trecut de la locomotivele cu abur la cele diesel şi mai apoi electrice, de la vagoanele cochete, cu băncuţe de lemn, ale începutului de Secol XX la cele moderne, cu conexiune la Internet, dar naşii, nu. Au rămas la fel. N-au evoluat.
La polul opus, în Europa, lucrurile au mers înainte. În Suedia de pildă, naşu’ nu are chipiu roşu ci cravată roşie (sau de altă culoare). Noi eram printre foarte puţinele persoane cu bilete scoase pe hârtie. Ceilalţi călători aveau bilet pe telefonul mobil. Firesc deci, naşu nu are cleşte de îngăurit biletul ci este dotat cu telefon mobil, cu care să scaneze biletul electronic sau cel pe hârtie, indiferent că circuli cu „personalu’” sau cu „rapidu’”. Să vă mai povestesc despre amabilitate? Că dacă nu ai reuşit din varii motive să-ţi cumperi bilet în gară îţi eliberează pe loc unul, pe care-l poţi plăti cu cardul? Că ştie să vorbescă engleză dacă vede că eşti străin şi nu vorbeşti suedeză?
Cu toate diferenţele existente, trag speranţe că nu e totul pierdut. La fel cum ne-au năşit când ne-au primit în Uniunea Europeană, cum ne-au cicălit şi ne-au forţat să ne aliniem la normele care funcţionează în spaţiul comun, la fel de bine pot să ne determine să schimbăm un pic lucrurile (în bine evident) şi la calea ferată. Avem cu ce, pentru că vorbim de un sistem în regim militarizat, unde primează disciplina şi seriozitatea. Nu cred că în ziua de azi mai este o mare investiţie să cumperi telefoane mobile pentru toţi „naşii” de la „chefere”. Poate doar softurile sau aplicaţiile care se folosesc pentru scanarea biletelor să mai coste ceva dar intrăm şi noi în rând cu lumea. În ciuda aparenţelor, în urma cărora suntem catalogaţi drept cetăţeni de mâna a doua la nivelul Uniunii Europene