10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Timișoreanul Dan Negru se întoarce acasă! Care este motivul…

Unul din cei mai de succes moderatori din emisiunile de divertisment găzduite de televiziunile din România, timișoreanul Dan Negru, este invitatul catedrei de Jurnalistică din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Dan Negru ”va purta un dialog deschis cu publicul despre spectacolul lumii din spatele micului ecran” se arată într-un comunicat al Universității de Vest. Moderatorii întâlnirii de mâine, din Aula Magna a UVT, vor fi profesorul universitar dr. Marcel Tolcea și conf. univ. dr. Lucian Ionică.

De menționat că omul de televiziune Dan Negru este licențiat în jurnalistică al Universității de Vest Timișoara. El este fericit că se întoarce acasă, unde le va împărtăși din experiența sa stundenților interesați și nu numai. În același timp, Dan Negru critică Bucureștiiul, dezinteresat de ”provincie”!

Dan Negru 1

”Super-cool întâlnirea de săptămâna trecută cu studenții de la jurnalism din Iași. Abia ce-am apucat să-i spun lui Tudor Bălașa că i-am reîntâlnit tatăl, pe Sabin BĂLAȘA , acolo, în sala Pașilor Pierduți din Universitatea Al.I.Cuza…. Ajung la Timișoara, vineri, în Aula Magna a Universității de Vest… Bucureștiul e dezinteresat de „provincie” și radiourile sau televiziunile locale nu există ca impact sau audiență! Dar facultățile de jurnalism din țară sunt ticsite… Iaca întrebarea” scrie Dan Negru pe pagina sa de Facebook.

Dan Negru 2

”Jobul de prezentator tv de divertisment a dispărut din România. Carlo Conti, Bonolis, Jimmy Fallon sau Stephan Raab sunt scumpi pentru că experiența costă. Prezentatoarele de știri de la noi au 20 de ani pentru ca sunt ieftine. Richard Quest își vinde scump experiența. Jurnalismul, presa, divertisment-ul tv se fac de azi pe mâine, cu bani tot mai puțini și cu un public pentru care diploma de bacalaureat e o minune, adică, low-profile de la an la an…” concluzionează timișoreanul Dan Negru în urma experienței pe care o are în domeniu.

Foto: Facebook

1 COMENTARIU

  1. Da. „Cultura și bunul gust” se întorc acasă…
    Să vedem câte blonde se găsesc in orașul ăsta… în afară de cealaltă „personalitate”, blonda Monica Țațoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :