3 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că miercuri, la ora 15,00, va avea loc o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții CFR și ai sindicatelor din domeniu-VIDEO

Întrebat de prim-ministrul Sorin Grindeanu dacă între reprezentanții Ministerului Transporturilor, ai CFR și sindicate există un agreement, Cuc a spus: „Toată măsurile au fost discutate și prinse în buget în directă concordanță cu federațiile reprezentative sindicale din domeniu”.

„Astăzi, la ora 7,00, o parte din angajații CFR Infrastructură și CFR Călători au declanșat un protest spontan. Acest lucru s-a petrecut în condițiile în care, inclusiv în cursul zilei de ieri (marți — n.r.), am avut discuții cu reprezentanții Federației Sindicale Mișcare Comercială, federația reprezentativă pentru acest sector. Am discutat toate măsurile care au fost aplicate și în bugetul companiei CFR Infrastructură și aici mă refer la creșterea anvelopei salariale cu un procent de 22,5”, a declarat Răzvan Cuc, în deschiderea ședinței de Guvern, după ce premierul i-a cerut informații privind situația generată de greva spontană de la CFR.

El a explicat că pe 21 martie contractul colectiv de muncă a expirat.

„Reprezentanții CFR Infrastructură au propus încheierea unui acord până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă, însă reprezentanții sindicali au refuzat să facă acest demers.  Am avut întâlnire, inclusiv aseară, și azi-dimineață cu reprezentanți. Am primit în cursul serii asigurări că nu va fi nicio grevă, pentru că au fost respectate toate promisiunile care s-au făcut de către companie. Urmează o nouă rundă de discuții în cursul zilei de astăzi, la ora 15,00”, a informat ministrul.

Răzvan Cuc a precizat că bugetul CFR Infrastructură a fost avizat de către Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor.

„Acum este în curs de avizare internă în cadrul ministerului, urmând să fie transmis către Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii către avizare”, a precizat Cuc.

sursa: www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :