Un român a murit în cel mai grav accident rutier din istoria Sloveniei-VIDEO

254

Un român s-ar afla printre cele patru persoane care și-au pierdut viața sâmbătă într-un accident în lanț în care au fost implicate peste 70 de vehicule și care s-a produs pe o autostradă din vestul Sloveniei în condiții de ceață densă, relatează duminică agenția de stat slovenă STA.

Potrivit STA, care citează surse din cadrul poliției, în accident au murit doi cetățeni străini — un român și un bosniac.

Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază din cauza ceții dense de pe autostradă la Senozece, 50 de kilometri sud-est de Ljubljana.

Echipajele de poliție, pompierii și paramedicii au lucrat ore în șir pentru a scoate toate persoanele rănite dintre fiarele contorsionate ale mașinilor.

Potrivit DPA, este vorba despre cel mai grav incident de acest tip care a avut loc în istoria Sloveniei în ceea ce privește numărul vehiculelor implicate, printre care și TIR-uri și un autobuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.