Avertisment! Ruperea Uniunii Europene devine realitate!

320

Ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze nu este altceva decât o tentativă de dezmembrare a UE, a declarat luni liderul partidului naționalist polonez „Lege și Justiție” (PiS, aflat la guvernare), Jaroslaw Kaczynski.

„Astăzi, problema unei Uniuni Europene cu mai multe viteze, care este în fapt o rupere a unității sale, devine o realitate”, a afirmat Kaczynski, într-o declarație de presă.

Cu aceeași ocazie, liderul PiS a descris ziua în care compatriotul său Donald Tusk, vechiul său adversar politic, a fost reales președinte al Consiliului European, drept o „joi neagră” pentru Uniunea Europeană.

Donald Tusk a fost reales, joi, la un summit la Bruxelles, în funcția de președinte al Consiliului European, în pofida opoziției guvernului de la Varșovia, care l-a dorit în locul său pe europarlamentarul conservator Jacek Saryusz-Wolski.

Partidul Dreptate și Justiție (PiS), aflat la guvernare la Varșovia, este un adversar declarat al fostului premier, a cărui formațiune liberală, Platforma Civică, se află acum în opoziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.