În acest început de martie se împlinesc deja, mult prea repede, 27 de ani de la un act ce ar fi putut corecta mersul ansamblului de reguli după care ne ghidam. Cât de actuală mai este celebra Proclamație de la Timișoara? Ce se mai poate aplica din actul devenit istorie, dar niciodată aplicat. Mai are rost să fie citat, dar niciodată citit? Întrebări la care nu mai răspunde nimeni. Măcar o amintire merită Proclamația ce poartă numele orașului nostru.
Imediat după răsturnarea regimului totalitar din decembrie 1989, în euforia generală în care toți am crezut că am scăpat de toate relele posibile și ne îndreptăm spre o lume perfectă, au existat și minți destul de limpezi ce au simțit că procesul de trecere la alt sistem nu este deloc simplu. Din primele zile se puteau vedea de către cei cu mai mult spirit critic că vechile structuri nu vor ceda uşor si doresc o cosmetizare a situației existente doar de suprafață.
Imediat din data de 12 ianuarie a devenit evident că societatea românescă nu se va moderniza lin și fără poticneli. Pentru a continua procesul de înnoire era nevoie de un program bine gândit și bine definit ce să impună liniile generale a ce vrea să fie țara in viitor.
Un grup format din tineri (pe atunci) intelectuali timișoreni a considerat că e nevoie să dea o formă scrisă, un program al Revolutiei Române ce nu părea deloc încheiată cu eliminarea cuplului dictatorial al familiei Ceaușescu. Dar o mulțime de alți mici ceușești erau în așteptare să ocupe locuri rămase libere.
Din acestă necesitate a unui document program a apărut Proclamația de la Timișoara. Momentul declanșator a venit de la manifestările din Piața Operei, din data de 11 martie 1990. Proclamația a fost redactată pornind de la o inițiațivă comună și la îndemnul Alexandrei Indrieș. A doua zi a fost adoptat și citit în public, din balconul Revoluției, de George Șerban, devenit ulterior politician țărănist.
Proclamația, ce are o certă valoare literară nu doar de program politico-social, cere o aliniere a României la valorile europene democratice. Fiecare din puncte se apleacă asupra unei nevoi sensibile în acea vreme din viața românescă. Dar poate cel mai citat de cei mai mulți, dar necitit decât de foarte puțini cu mare atenție este celebrul punct 8, ce ar fi blocat accesul activiștilor partidului totalitar și a nomeclaturii vechiului regim, pentru o perioadă determinată, la funcții alese.
Documentul istoric a fost formal adoptat de multe formațiuni civice. Toată lumea a crezut că este o datorie comună de a fi aplicat cât mai grabnic și să devină lege.
Iată că au trecut deja 27 de ani de la acel moment ce părea că va pune Timișoara pe locul meritat în istoria politică a țării. Încă nu se aplică nici acum cu adevărat acele puncte necesare. Și acum se bâjbâie prin marasmul pe care unii îl numesc tranziție, ce pare că nu se termină niciodată. Poate doar viitoarea Revoluție română va pune capăt acestei perioade de interimat.
În acestă iarnă, de asemenea, a ieșit populația în stradă pentru a cere îndreptarea unor măsuri considerate nelalocul lor. În opinia nemulțumiților de acum (ce poate nici nu existau pe vremea trecutei proclamații) puterea de acum are tendințe de a derapa de la democrație. Din nou s-a lansat un document ce ar putea deveni o nouă proclamație dacă trece de stadiul actual de cerințe alăturate pueril pe o hârtie. Cu multă muncă, dar și cu reale cunoștințe politice, sociale, economice dar mai ales juridice, ar putea să impună noi linii în conducerea țării. Deocamdată sunt doar niște cerințe vagi și cam abstracte pe un dreptunghi de hârtie.
Pentru cine are răbdare să citescă, iată un punct ales nu întâmplător:
„La Revoluţia de la Timişoara au participat toate categoriile sociale. Pe străzile Timişoarei au căzut, seceraţi de gloanţe, unul lângă altul, muncitori, intelectuali, funcţionari, studenţi, elevi, copii şi chiar locuitori ai satelor, veniţi în sprijinul Revoluţiei. Suntem categoric împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominaţie prin învrăjbirea claselor şi categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei „luptei de clasă” s-au urcat la putere bolşevicii în 1917, pe acelaşi temei, nomenclatura comunistă română a instigat după 1944 o clasă socială împotriva alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai uşor terorii. Avertizăm împotriva pericolului repetării acestei triste istorii şi chemăm muncitorii, intelectualii, studenţii, ţăranii şi toate categoriile sociale la un dialog civilizat şi constructiv, pentru a reface neîntârziat unitatea din timpul Revoluţiei. Trebuie plecat de la realitatea că toate aceste categorii sociale au fost oprimate în regimul comunist şi niciuna nu doreşte astăzi răul celorlalte”.
Cine poate ghici numărul acestui punct este câștigător.