Adio ţigări de contrabandă. O nouă captură a fost făcută pe graniţa cu Serbia

924

Poliţiştii de frontieră au oprit în trafic o maşină în care au fost găsite aproape o mie de pachete de ţigări de contrabandă.

În autoturism se aflau doi cărăşeni. Interceptarea s-a realizat pe raza localităţii Pojejena.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Moldova-Veche, aflaţi în misiune pe DN 57, au oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Pojejena, un autoturism marca Ford Focus, la volanul căruia se afla cetăţeanul român T.S , în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Caraş-Severin. Alături de acesta, în autoturism se mai afla P.L., în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza judeţului Caraş-Severin. În urma controlului autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj şi pe bancheta din spate cantitatea de 970 pachete de ţigări marca Marble, fără marcaje fiscale”, se menționează în comunicatul STPF Caraş-Severin.

Persoanele în cauză au declarat că au găsit ţigările pe câmp şi intenţionau să le predea autorităţilor. Cei doi sunt cercetaţi penal pentru contrabandă, iar ţigările în valoare de 11.640 de lei au fost confiscate.

În urmă cu două zile a mai fost interceptat un transport de ţigări, la Racăşdia. Atunci, şoferul a ascuns marfa în pragurile maşinii.

1 COMENTARIU

  1. Oameni muncitori, oameni harnici… Oricum, o picatura intr-un fluviu mare cat Amazonul care curge intre Serbia si granita de Vest a tarii.
    Asta e „activitatea” in care bastinasii s-au remarcat constant, au fost mereu „fruncea” la nivel national, fie ca e vorba de tigari, fie de benzina s.a.. Si cand se va face si autostrada care sa-i lege cu Serbia, sa vezi atunci „productivitatea muncii”! Ca nu degeaba tanjeste banateanul dupa autostrada aia de o „importanta cruciala” pentru Romania…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.