Politica FED (Banca Centrală a SUA) de a contracara colapsul economiei americane din 2008 prin reducerea drastică a dobânzii de politică monetară , așa-numita QE (quantitative easing), este binecunoscută. De asemenea, la fel de binecunoscută este și decizia de acum câteva zile a FED de a abandona această politică prin majorarea cu 100% a intervalului de variație al dobânzii de referință de la 0-0,25% la 0,25-0,5%.
Dar de ce a fost abandonată QE? A fost cumva QE o „poveste de succes”, așa cum afirmă propagandiștii de pe Wall Street, sau mai degrabă un experiment ratat? Să analizăm, deci, sine ira et studio eficacitatea și eficiența QE prin metoda cost-beneficii.
Mai întâi, vom evalua costurile generate de QE. Astfel, la sfârșitul anului 2006, valoarea creditelor restante din sectorul non-financiar (guvern plus sctorul non-financiar privat) era de 30 723,5 miliarde dolari, iar cea din sectorul financiar al economiei americane (bănci plus societăți financiare) era de 1 657,9 miliarde dolari. După nouă ani, creditele restante din sectorul non-financiar și cel financiar al economiei americane au atins următoarele recorduri istorice: 44 197,3 miliarde dolari vs 3 074 miliarde dolari (1). Aplicarea timp de nouă ani a QE implică, deci, o notă de plată de aproape 14 890 miliarde dolari (14,89 trilioane dolari), o fabuloasă notă de plată pe care trebuie să o achite cetățenii americani și companiile americane.
Dar care sunt efectele pozitive (beneficiile) determinate de aceste uriașe costuri? Potrivit oficialilor FED, efectele pozitive ale QE sunt următoarele: redresarea „strong” a procesului de creștere economică și reducerea spectaculoasă a șomajului.
Să analizăm, mai întâi, cât de „strong” a devenit procesul de creștere economică în SUA, după colapsul din 2009, prin inundarea economiei americane cu credite, extrem de ieftine, de aproape 15 triloane dolari. Datele prezentate în continuare infirmă în mod indubitabil aserțiunile oficialilor FED referitoare la efectele miraculoase ale QE în ceea ce privește redresarea creșterii economice în SUA.
Sursa: IMF, World Economic Outlook Database, October 2015.
Într-adevăr, cu o rată anuală a creșterii economice de numai 1,27% în perioada 2006-2015 și de 2,14% în perioada 2009-2015, economia americană pare mai degrabă „un motor gripat” comparativ cu economiile Chinei și Indiei. În acest context, incapacitatea economiei americane de a face față „sprintului” devastator declanșat de companiile chineze și indiene a determinat o mutație fără precedent în economia globală: economia Chinei a devenit prima economie a lumii (19 509,983 miliarde dolari internaționali în 2015), economia „excepțională” a SUA a devenit principalul outsider al economiei chineze (17 968.195 miliarde dolari internaționali în 2015), iar economia Indiei a devenit a treia economie a mapamondului (8 027,031 miliarde dolari internaționali în 2015) (2).
În ceea ce privește reducerea șomajului prin crearea unor noi locuri de muncă, impactul QE a fost, cu adevărat, semnificativ. Astfel, dacă în 2006 numărul de salariați din economia SUA era de 144,418 milioane persoane, în 2009 acest număr scade până la 139,894 miloane persoane, pentru ca în anul trecut să crească până la 148.979 persoane. Totuși, să nu scăpăm din vedere faptul că în perioada 2006-2015 creșterea numărului de salariați din economia americană a fost devansată de creșterea numărului de locuitori, astfel că numărul de salariați la 1000 locuitori era anul trecut mai mic decât cel din 2006 (463 vs 483). În sfârșit, să nu uităm că majoritatea locurilor de muncă create în ultimii șase ani de companiile și instituțiile americane sunt foarte prost plătite sau part time jobs…
Din cele prezentate rezultă că efectele pozitive ale QE (creștere economică și creare de locuri de muncă) au fost extrem de modeste comparativ cu uriașa dimensiune a costurilor. Dar ce anume a determinat această discrepanță șocantă între costurile și beneficiile QE? Cu alte cuvinte, de ce a crescut atât de puțin economia SUA după ce a îngurgitat credite cu dobândă zero de aproape 15 trilioane dolari ?
Alocarea vicioasă a uriașelor cantități de monedă tipărite de FED în ultimii nouă ani reprezintă, în opinia mea, principala cauză care a volatilizat în mod inevitabil eficacitatea și eficiența QE. În primul rând, cel puțin jumătate din cele 15 trilioane de dolari injectați de FED în economia americană au fost cheltuiți pentru finanțarea unor uriașe pierderi acumulate în sistemul financiar american. Să nu uităm că acest proces de asanare a datoriilor din sectorul financiar a „îmbogățit” FED cu un număr imens de junk bonduri de care investitorii financiari se feresc ca dracul de tămâie. Apoi, prețul ridicat al petrolului (100 de dolari barilul) a declanșat în America și nu numai o creștere asimptotică a investițiilor în domeniul extragerii și prelucrării așa numitelor hidrocarburi de șist (petrol și gaz natural). Peste noapte, au apărut tot felul de instalații și de tehnologii „revoluționare” în industria hidrocarburilor. România, Polonia și Franța au fost, la rândul lor, asfixiate de proiecte de tip Pungești. Drept urmare, producția de petrol a SUA a crescut în perioada 2007-2015 de la 5,11 milioane barili pe zi la 9,7 milioane barili pe zi (3). Evident, creșterea cu aproape 80% a producției americane de petrol, petrolul vândut la prețuri de dumping de „revoluționarii” din Libia și ISIS, revenirea pe piața petrolului a Iranului și menținerea la un nivel constant a producției de petrol în cazul marilor producători din OPEC sau din afara OPEC, în special în Arabia Saudită și în Rusia, au determinat prăbușirea în aceste zile a prețului petrolului până la 27 – 30 dolari pe baril. Ori, acest fenomen emergent a declanșat o avalanșă de efecte perverse la nivel global: reducerea prețului materiilor prime și a tehonologiilor energofage, deflație generalizată, reducerea dramatică a rentabilității companiilor petroliere și nepetroliere la nivel global.
În concluzie, QE s-a dovedit a fi un blitzkrieg pierdut și nu o poveste de succes. În loc să provoace daune iremediabile Rusiei și Chinei, efectele perverse ale QE au îmbolnăvit letal companiile și economia americană. Pentru cei care mai cred în „visul american”, le ofer următorul studiu de caz din care rezultă că cele mai celebre companii americane sunt în pragul colapsului financiar.
MAX – cotații bursiere maxime în ultimile 52 de săptămâni; MIN – cotații minime în perioada 20 – 27 ianuarie 2016. Sursa: Yahoo Finance, Business Finance, Stock Market, Quotes, News.
Un ultim aspect legat de efectele perverse al QT. Este evident că în ultimile zile FED și BCE au pompat lichidități pe piețele bursiere americane și europene pentru a contacara prăbușirea prețului petrolului sub 30 de dolari barilul. De ce ? Pentru că la un preț de 25 de dolari barilul, circa 70% din companiile americane din industria petrolului ar da faliment, iar sistemul financiar occidental s-ar dezintegra. Dar această intervenție corectivă reprezintă de facto o subvenționare involuntară a companiilor petroliere saudite și rusești care pot supraviețui financiar chiar și la prețuri ale țițeiului de 10 – 15 dolari pe baril. De-a dreptul comic, nu ? După ce au investit atâția bani și atâta energie pentru a provoca falimentul industriei petroliere rusești, Washingtonul și Bruxellesul constată acum că subvenționarea petrolului rusesc reprezintă o condiție sine qua non pentru propria supraviețuire. Unde dai și unde crapă !
Surse: 1. Federal Reserve, Statistical Release, Financial Accounts of the United States, december 10, 2015; 2. IMF, World Economic Outlook Database, October 2015; 3. US Energy Information Administration, Petroleum $ Other Liquids, Crude reserves and production.
Dr. ing. Nicolae Țăran