Şi în Banat, angajarile la stat se fac tot „cu dedicaţie”. Un fost angajat al Guvernului devoalează metodele de fraudare

1037

Şi în Banat, ca de altfel în toază ţara, angajările la stat, pe posturi „călduţe” se fac, în continuare, pe baza vechiului sistem PCR (pile, cunoştinţe, relaţii). Posturile sunt „cu dedicaţie” şi chiar dacă se organizează concurs, acesta este de ochii lumii. În final, câştigă „cine trebuie”.

Un fost angajat al Guvernului încă din perioada „Ponta”, Cristian Botan, care s-a ocupat de crearea platformei PublicJob.ro, acuzat că a colaborat cu tehnocraţii şi dat afară de Guvernul Grindeanu, face publice principalele metode prin care se fraudează „concursurile” de angajare la stat.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook acesta devoalează cinci dintre principalele metode de fraudare a angajărilor:

Cum se fraudează angajările la stat:

În ultimii 5 ani am urmărit îndeaproape concursurile de angajare în administrație. Pentru încurajarea transparenței și combaterea situațiilor frecvente de favoritism și nepotism, în 2012 am creat platforma PublicJob.ro, adoptată ulterior de Guvern drept posturi.gov.ro, unde sunt centralizate aproape toate angajările și promovările din sectorul public.

Contrar tradiției, fără a costa câteva milioane de Euro, portalul posturi.gov.ro a devenit cel mai accesat site guvernamental, cu mai bine de 2.3 milioane vizitatori unici și 68 milioane vizualizări ale anunțurilor. A fost recunoscut drept exemplu de bună practică în cadrul Conferinței Internaționale Anti-Corupție din Brazilia (2012), la Summitul Open Government Partnership de la Londra (2013), iar ca urmare a creării acestuia am avut onoarea de-a fi inclus în topul New Europe 100 al celor mai importanți inovatori din Europa Centrală și de Est, realizat în parteneriat de Res Publica, Google, Financial Times ș.a. (2014).

În ciuda acestor succese, site-ul nu poate rezolva problema fundamentală cu care ne confruntăm în sectorul public, respectiv angajarea oamenilor nu pe baza lucrurilor pe care le cunosc, ci pe baza a cine îi cunoaște și îi recomandă. Mai jos sunt doar câteva dintre modalitățile prin care se facilitează fraudarea concursurilor de angajare în instituțiile publice:

Metoda #1: Timpul alocat pentru înscrieri – se stabilește un interval cât mai scurt pentru depunerea dosarelor, astfel încât concurența să fie cât mai redusă. Acest interval este uneori de numai 5 zile, incluzând sfârșitul de săptămână. Rămân astfel 3 zile în care candidații de bună-credință trebuie să vadă anunțul, să-și adune documentele necesare dosarului și să se deplaseze fizic la instituție pentru a-l depune. Ca regulă de lucru, e mult mai simplu să fraudezi un concurs cu 3 candidați, decât unul cu 39 (apropo de postul de la Senat despre care v-am scris cu câteva zile în urmă).

Metoda #2: Studiile necesare – se aleg domenii de studiu care n-au nimic de-a face cu activitatea funcției pentru care se organizează concursul. Spre exemplu, pentru funcția de inspector la Compartimentul Relaţii cu Publicul al unei primării din județul Iași se admit studii superioare în domeniul geografie. La fel și pentru funcția de consilier la Compartimentul Evidenţă Asiguraţi, Carduri şi Concedii Medicale dintr-o casă județeană de asigurări de sănătate.

Metoda #3: Documentele necesare pentru dosar – se solicită adeverințe, certificate, atestate sau diplome a căror obținere depășește calendarul stabilit pentru depunerea dosarelor. În absența acestor documente, dosarul este respins, iar ca o „pură coincidență” este destul de probabil ca unul dintre contracandidați să aibă deja toate aceste documente pregătite.

Metoda #4: Subiectele pentru proba scrisă – se stabilește o bibliografie cât mai complexă, menită a descuraja candidații de bună-credință. Spre exemplu, pentru un post de director general în cadrul unui minister (concurs care se desfășoară în această perioadă, de altfel), bibliografia cuprinde 29 legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru și regulamente europene. Am făcut un exercițiu simplu și am adăugat toate cele 29 documente în același fișier Word, cu font Times New Roman de 12, la spațiere de un rând. Rezultă 2.377 pagini (898.741 cuvinte, 5.489.741 semne) pe care trebuie să le înveți în cele 12 zile stabilite între momentul în care postul a fost scos la concurs și ziua în care susții proba scrisă, adică o medie de 198 pagini/zi. Dacă totuși te încăpățânezi să încerci, atunci ia în calcul faptul că este destul de posibil ca unul dintre contracandidații tăi să aibă deja cele câteva subiecte de concurs posibile, adică va învăța cam o pagină pe zi, iar acest lucru îi va fi mai mult decât suficient pentru a obține punctaj maxim la proba scrisă.

Metoda #5: Interviul – se departajează candidații chiar și la doar câteva puncte, suficiente însă pentru ca postul să meargă în direcția prestabilită. O situație interesantă este aceea în care unul dintre candidați lucrează deja în instituție sub o formă contractuală (detașat, angajat temporar ș.a.) și se prezintă pentru a fi intervievat ‘independent’ de oameni care-i sunt deja colegi de câteva luni sau uneori chiar de câțiva ani. Contestația față de rezultatul interviului este inutilă, dat fiind că nu poți compara prestația ta față de cea a contracandidatului care a obținut postul.

Acestea sunt doar câteva dintre modalitățile simple prin care angajările în sectorul public sunt fraudate. Dacă astăzi ne este dat să remarcăm starea precară a sistemului nostru de sănătate, absența autostrăzilor, condițiile deficitare din învățământ, calitatea scăzută a serviciilor prestate de instituțiile noastre publice, dacă nu există jurnal de știri în care să nu fie prezentat cel puțin un caz de corupție, atunci toate acestea sunt în fapt consecințele principiilor greșite pe baza cărora se obțin posturile la stat.

Avem nevoie de o reformă substanțială a administrației, cu accent pe transparență, evaluarea performanței și implementarea noilor tehnologii. În absența unei astfel de reforme, România va rămâne în continuare – așa cum spunea cineva – „ţara mătuşilor, ţara soacrelor, ţara nepoţilor, ţara cumnaţilor”. Pentru această reformă voi milita în continuare din afara sau din interiorul Palatului Victoria, în funcție de interesul și înțelepciunea celor aflați în Guvern.

1 COMENTARIU

  1. Cunoastem cel mai bine acest sistem ce functioneaza ca o mare pacaleala pentru o parte din intelectualii zonei.
    Pai Banatul nu este in Romania ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.