Primăvara ar putea aduce o minune pentru şoferii care circulă în vestul ţării. La început de martie ar putea fi deschişi traficului cei 15 kilometri din lotul doi al tronsonului de autostradă Lugoj – Deva, finalizaţi încă de anul trecut şi promişi şoferilor tot de atunci.
Minunea s-ar putea întâmpla în 6 martie, potrivit unor surse din cadrul Companiei de Administrare a infrastructurii Rutiere. Segmentul de autostradă a fost inspectat în februarie de un expert extern, angajat la cererea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Măsura a venit după ce şeful de la Ministerul Transporturilor a realizat că proiectanţii şi managerii de proiect l-au minţit şi bucata de autostradă nu era gata pentru circulaţie în februarie.
Acum însă, după 3 rânduri de verificări, asfaltul ar fi pregătit pentru a fi folosit de şoferi şi ar putea fi deschis luni. Dacă informaţiile sunt corecte, înseamnă că antreprenorul general a remediat problemele descoperite pe şantier, cum ar fi scurgerile laterale, stabilitatea taluzurilor şi a terasamentelor, precum şi accesul spre terenurile agricole din zonă.
Cei 15 kilometri de autostradă fac parte din lotul doi, care însumează 28,6 kilometri. Investiţia se ridică la peste 560 de milioane de lei, iar termenul final pentru cei 13.6 kilometri rămaşi este martie 2020.