Echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Banat” al județului Timiș a intervenit, în această după amiază, la un Grav accident de circulație produs la ieșire din localitatea Sânandrei înspre Orțisoara!
”În accident au fost implicate două autoturisme. SW-a acționat pentru descarcerarea unei persoane de sex masculin, care din nefericire a fost declarată decedată de medicul de la locul accidentului, o persoană de sex feminin este în stop cardio respirator, se execută manevre de resuscitare cardio pulmonară, iar alte 3 persoane sunt preluate de ambulanțe, starea lor fiind stabilă.
S-a acționat cu 2 autospeciale cu modul de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, 14 subofițeri, 2 ambulanțe SAJ, și echipaje de la poliție și criminalistică” se spune în comunicatul ISU ”Banat”.