„Uikipedia & R. I+1. prezintă iconuri satirice hapăninguri albanegre”, anunță un afiș destul de puțin văzut în oraș. Cine poate rezista curiozității de a descifra o astfel de șaradă? Dacă mai vezi că intrarea se face pe bază de încredere parcă nu poți să nu intri, că doar toți ne credem a fi de persoane încredere. Înăuntru e chiar un „hapăning” dar deloc alb-negru ci extrem de colorat.
Memorialul Revoluției pare, pentru unii, mai superficiali, un loc trist prin ceea ce încercă să facă. Să nu lase uitării (după cum îi spune și numele) un moment înălțător dar și tragic din istoria recentă a Timișoarei. Dar prin grija unor inimoși din conducerea sa, dar și câtorva oameni ce au ceva de spus aici, au început timid să se întample lucruri de mare intensitate artistică. Câteva din saloanele Memorialului au devenit din nou simezele unei expozitii de un real impact cultural. Galeria de artă de aici, dacă se poate spune așa, este un loc extrem de viu al artelor vizuale. Multe locuri cu pretenții de galerie, se arogă a fi promotori ai artei contemporane. Muzeul Memorialului nu are astfel de pretenții, dar chiar face artă contemporană adevărată.
Un curator mai putin cunoscut pentru acestă activitate, Marcel Tolcea, nu este la prima ispravă de manager cultural. După expoziția de fotografie etnografică din spațiul românesc din Serbia, iată o nouă provocare, absolut diferită dar atât de coerentă în demersul său. Acela de a aduce în față artiști adevărați, ce au ceva de spus, cu alte metode decât cele obișnuite.
Cel ce expune și se expune în egală măsură este un creator complex ce aduce în congruență grafica de înalta nivel, arta interpretativă și phihologia aplicată. Actorul Romeo Ioan, pe care nu-l cunoaște prea multă lume pentru creația sa plastică, se întrece pe sine. A adus lucrări de foarte mari dimensiuni, ce doar la o foarte atentă cercetare se dezvăluie a fi caricaturi. Departe de a fi banale, ca cele din reviste, ce doar smulg un zâmbet trecător. Cu mijloacele preluate din pop art și culori parcă preluate direct de la Andy Warhol, sunt prezentate douăzeci de pesonaje din cultura universală, de la bătrânul dramaturg Will până la Woody Allen, Louis Armstrong sau Sigmund Freud.
Artistul trebuie să iubescă nespus opera lor dacă a reușit să ducă caricatura la un nivel atât de esențializat. Nu sunt deloc tușe îngroșate ale fețelor celor portretizați ci linii ce par să vină direct din arta abstractă, ce iau conturul unor trăsături de suflet, nu de figură. Nu poți caricaturiza ca Romeo dacă nu porți un profund respect și iubire față de subiect. Trebuie să fii din același aluat cu Dali, Gogol, Brecht sau Ionesco ca îi surprinzi cum gândesc, nu cum arată. Artistul Ioan, așa precum Brâncuși, un alt portretizat de pe ziduri, nu picteză asemănări, ci esențe. Chiar și la nivel de culoare, lucrările atrag atenția prin saturație și plinătate a cromaticii. Nu folosește aproape deloc nuanțele și tonurile. Unde te uiți vezi doar culori pure primare și secundare dure și nediluate.
Așa cum anunță chiar și afișul (el însuși o lucrare de forță), expoziția a fost un eveniment cultural complex. Artistul a lepădat pentru o vreme halatul de pictor și a trecut la actorie. Un număr de happening s-a întâmplat chiar sub ochii privitorilor. Romeo Ioan a recitat, cu acompaniamentul muzical al lui Bean, fraze puțin înțelese la început. De fapt erau biografiile celor portretizați, după cum apar în enciclopedii electronice. Contrastul între actul interpretativ voit sec și cel vizual plin de vitalitate a atras atenția de cât de puțin sunt „cunoscuți” cei mai „cunoscuți” oameni ai culturii universale.
Pentru ghidarea în labirintul de portrete, la intrare a existat un mic pliant cu tăieturile cele mai caracteristice ale tablourilor. Fără acest ghidaj ar fi fost și mai greu de recunoscut personajele din picturi. Lumea a răspuns cu entuziasm jocului propus și a început să descopere rând pe rând capcanele vizuale.
Un cunoscut universitar timișorean, ce a văzut multe până acum și știe ce vorbește, a accentuat că acesta este actul cultural cu care ar trebui să ne facem cunoscuți. Ar trebui ca expoziția să fie itinerantă, să fie văzută în cât mai multe locuri. Este exact modul modern de a face artă pentru că ai ceva de spus.
După cum a încercat curatorul Tolcea o ierarhizare după desen și caricatură, aici avem de-a face cu cea mai înaltă formă a portretisticii și anume „iconurile satirice”!
