2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Sute de pachete de ţigări, confiscate de poliţiştii de frontieră

Traficul de ţigări netimbrate nu pare să se oprească în vestul ţării. Nici percheziţiile şi nici arestările vameşilor corupţi nu par să pună capăt acestui fenomen. Ultima captură a fost în Mehedinţi, la graniţă, unde poliţiştii au găsit aproape 500 de pachete de ţigări de contrabandă.

„În data de 12.02.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gârla Mare, judeţul Mehedinţi au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului ilicit de ţigări netimbrate în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 16.30, aceştia au oprit la ieşirea din localitatea de frontieră Salcia, un autoturism marca Volkswagen Sharan, condus de Mihail D., în vârstă de 44 de ani, din judeţul Mehedinţi, despre care existau date că este implicat în traficul ilicit cu ţigări netimbrate.

La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au descoperit în portbagajul maşinii 470 pachete de ţigări marca Bond, fără marcaje fiscale, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente legale”, transmit vameşii.

Contrabandistul român dorea să vândă marfa pe piaţa neagră din oraşul Calafat. Ţigările, în valoare de 5.640 de lei, au fost confiscate, iar poliţiştii de frontieră i-au întocmit severineanului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :